Alegeri prezidenţiale 2014. Preşedinte PNL Mehedinţi: „Nu vom mai primi în PNL oameni care au plecat şi care au tras în acest moment să scoată pe Ponta preşedinte”
0Preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, se declară mulţumit de procentul obţinut de ACL în turul doi pentru alegerile prezidenţiale in Mehedinţi, de 36,73 la sută, în condiţiile în care în primul tur de scrutin procentul a fost de 21,1 la sută.
„Ieri am câştigat, românii au ieşit masiv la vot şi au dat un vot de blam clasei politice actuale, au ales un român pe Klaus Iohannis, au ales un altfel de politică. Cred că este momentul ca şi clasa politică să înţeleagă acest mesaj şi să se schimbe. Sunt fericit că am reuşit să învingem Partidul Social Democrat şi sunt fericit că şi în Mehedinţi, în turul doi, Alianţa Creştin Liberală practic a învins PSD-ul, a crescut cu 15 puncte procentual faţă de 6 puncte procesuale care le-a luat PSD”, spune liderul liberal.
Virgil Popescu a mai spus că în privinţa celor care au părăsit partidul, decizia este foarte clară şi anume aceea că nu vor mai fi primiţi înapoi sub nicio formă: „Aş vrea să dau un semnal foarte clar pentru cei care au plecat din PNL şi aici vreau să vă spun că am şi acceptul colegului meu Marius Bălu (n.r. preşedintele PDL Mehedinţi), cine a plecat, plecat rămâne, deci nu vom mai primi în PNL oameni care au plecat şi care au tras în acest moment ca să ne dea afară, să rupă PNL şi să scoată pe Ponta preşedinte”.
În opinia preşedintelui PDL Mehedinţi, senatorul Marius Bălu, tinerii au avut un rol covârşitor în privinţa rezultatului alegerilor prezidenţiale 2014, aceştia schimbând „destinul acestei ţări”.
„Am asistat la o victorie a poporului român, la o revoluţie a diasporei şi ceea ce mă bucură foarte mult, dându-mi speranţa pentru viitor la o prezenţă mare a tineretului. Ei au schimbat destinul acestei ţări. Am câştigat o bătălie, dar războiul continuă până la înfăptuirea României lucrului bine făcut. Este foarte clar că Guvernul PSD şi PSD au primit un vot de blam, acest rezultat spectaculos din punctul meu de vedere este dovada clară că românii nu mai sunt de acord cu guvernarea catastrofală a Guvernului Ponta. Nu au mai contat nici pomenile electorale, nici promisiunile lipsite de temei, a contat doar dorinţa românilor de schimbare. Acesta este motivul pentru care din punctul meu de vedere Guvernul Ponta trebuie să demisioneze”, a declarat preşedintele PDL Mehedinţi.