250 de cupluri de severineni au sărbătorit Nunta de Aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuplurile au retrăit momentul cununiei FOTO Corina Macavei
Cuplurile au retrăit momentul cununiei FOTO Corina Macavei

Zeci de cupluri de severineni şi-au sărbătorit nunta de aur, adică 50 de ani de viaţă în doi. Nu le-a a fost uşor, dar au trecut împreună peste greutăţi şi au învăţat să se iubească şi mai mult odată cu trecerea anilor.

250 de cupluri au retrăit momentul cununiei la un eveniment devenit tradiţie pentru Primăria Drobeta Turnu Severin, “Nunta de Aur”, organizat miercuri seară într-un cochet restaurant din centrul oraşului, anul acesta, la a III-a ediţie. Într-o atmosferă de sărbătoare, aceştia şi-au amintit cele mai frumoase momente ale tinereţii şi au retrăit momentul cununiei. Atmosfera a fost completată de muzică bună, cadouri personalizate, flori, şampanie şi multe alte surprize. De asemenea, edilii le-au înmânat tuturor cuplurilor câte o diplomă aniversară.

„Este o iniţiativă a domnului primar, anul acesta este la a treia edişie şi mă bucur că particip şi eu la ea. Acest eveniment reprezintă pentru mine un moment special şi emoţionant. Îmi face o deosebită plăcere să mă întâlnesc cu aceşti oameni, care prin puterea exemplului ne oferă un nou standard al dorinţelor şi aşteptărilor noastre” a spus viceprimarul Severinului, Marius Screciu.

Perechile au împărtăşit şi celor mai tineri din experienţa lor. Au recunoscut însă, că nu există un singur secret pentru o căsnicie fericită. “Trebuie ca soţul şi soţia să se înţeleagă, să fie toleranţi, şi să cadă de comun acord la tot ce fac în viaţă”, au îndemnat cei care au trecut prin viaţă împreună.

“Soţul meu a fost foarte bun şi darnic, ce era mai frumos îmi cumpăra şi am fost sinceri unul cu celălalt. Avem trei copiii împreună şi acum sunt străbunică. Iubirea nu moare dacă doi oameni se căsătoresc din drag, dacă e din interes nu ţine”, a spus o doamnă, care anul acesta  împlinit 52 de ani de căsnicie alături de soţul său.
Cele 250 de cupluri au petrecut împreună timp de câteva  ore. “Sunt un simbol de viaţă pentru că a sta împreună 50 de ani într-un cuplu înseamnă ceva, înseamnă înţelegere, iubire şi toleranţă”, a subliniat primarul Constantin Gherghe.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite