Violenţă domestică într-o familie din municipiul Tulcea: s-a îmbătat bine, şi-a atacat soţia cu un topor şi a vrut să incendieze casa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toporul a fost confiscat FOTO IJJ
Toporul a fost confiscat FOTO IJJ

Scandalul a fost anunţat pe numărul unic de urgenţă 112 marţi după amiază, de cptre o tânără care locuieşte în aceeaşi zonă ci cei doi indivizi. Fata le-a spus oamenilor legii că bărbatul îşi agresează soţia.

La adresa indicată de tânăra care a reclamat incidentul s-au deplasat jandarmii tulceni. N casa celor doi jandamrii au găsit o femeie care fusese bătută bine şi care avea şi o plagă la o mână.
 
„Femeia prezenta urme ale unei agresiuni fizice, tumefiere la nivelul feţei şi a braţului drept şi  o plagă în zona antebraţului stâng ce a necesitat îngrijiri medicale“, spune Marian Ciobotaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea.

Din primele verificări, a reieşit faptul că agresorul, Constantin (61 de ani), cu domiciliul în municipiul Tulcea, aflat în stare avanasată de ebrietate şi pe fondul unor neînţelegeri familiale, a pătruns în dormitorul în care femeia se afla întinsă în pat şi a atacat-o cu un topor în lungime de 41,5 centimetri, lama toporului având 11,5 centimetri.

„Din instinct, femeia s-a apărat cu braţele, motiv pentru care a suferit o plagă de aproximativ şase centimetri în zona antebraţului stâng“, spune Marian Ciobotaru.

Nu s-a oprit aici, ci a vrut să incendieze locuinţa. Aşadar, a pus mâna pe un  bidon din material plastic de jumătate de litru, plin cu un lichid galben cu miros specific de benzină  şi a încercat să dea foc casei.

„În sprijinul femeii au intervenit  membrii familiei, care l-au imobilizat pe bărbat, până la sosirea jandarmilor“, mai precizează Marian Ciobotaru.

Bărbatului i-au fost întocmite actele de constatare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Lovire sau alte violenţe” şi „Ameninţare”.

Mai citiţi şi:

Scandal în cartierul Dallas din Tulcea: un bărbat a fost agresat de soţie

Scandal din cauza datoriilor la asociaţia de proprietari: femeie trimisă în judecată pentru tentativă de omor

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite