Un copil de cinci ani a incendiat o magazie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Tulcea
Au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Tulcea

Este vorba despre incendiul produs luni după amiază, în jurul orei 15.00, la o locuinţă de pe strada Muncii (din municipiul Tulcea). Pompierii militari s-au deplasat cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea si lichidarea incendiului care se manifesta într-o magazie din curtea imobilului.  

În urma focului au fost distruse 200 de kilograme de haine, 20 de perne, 6 plăpumi,   3 metri pătraţi din acoperişul bucătăriei (acoperit cu lemn şi stuf),  un aragaz. „Din cercetările efectuate la faţa locului, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o joaca unui minor  în varstă de 5 ani cu focul  în apropierea unor materiale uşor inflamabile“, spune Angela Tulceanu, purtător de cuvânt al ISU „Delta“.
Specialiştii  Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea recomandă următoarele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor:
- mai multă atenţie din partea părinţilor cu privire la supravegherea copiilor;    
- educarea  copiilor în familie şi în cadrul şcolii cu privire la pericolul pe care îl poate reprezenta focul  în diferite situaţii;          
- să evite pe cât posibil să folosească surse de iluminat cu flacără deschisă, iar dacă situaţia o impune să nu le lase nesupravegheate.
- izolarea surselor de aprindere din gospodării şi păstrarea acestora în locuri în care copiii nu au acces.    


Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite