Tulcenii sabotează pe Facebook firma care efectuează transportul spre Capitală!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor să evite microbuzele spre Bucureşti (arhivă)
Vor să evite microbuzele spre Bucureşti (arhivă)

„Plec joi spre Tulcea. Am două locuri libere“. Sute de astfel de mesaje sunt postate pe Facebook, în grupul „Autostop spre Bucureşti“ care îşi propune să asigure un transport mai ieftin între Tulcea şi Capitală. Ideea „Autostopulului“ de pe Facebook a pornit de la preţul foarte mare perceput de firma care asigură această legătură.

În acest grup s-au înscris, până vineri dimineaţă, peste 1.600 de persoane.
Preţul unui bilet de autobuz spre Bucureşti a ajuns deja la 70 de lei de persoană. Extrem de mult, spun studenţii, care nu îşi permit să scoată această sumă din buzunar. „Pentru mai puţin de 300 de kilometri mi se pare un preţ exagerat. Cu maşina plătim 200 de lei dus întors, dacă mergem patru oameni ajungem să plătim 25 de lei fiecare. Înţelegem că firma respectivă plăteşte maşini, plăteşte şoferi... Dar preţul unui bilet este practic triplu!“, spune Alexandru Ifrim (21 de ani), studet în Bucureşti.
Practic, acesta este şi scopul grupului: pentru a evita plata unui tarif mult mai mare la societatea care face cursele Tulcea – Bucureşti, tulcenii sunt dispuşi să caute „colegi“ de drum cu care să împartă banii de benzină. Astfel, transportul este mai ieftin pentru toţi cei trei, patru sau chiar cinci pasageri.

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite