Tulcea: Suspecţi de tâlhărie depistaţi de poliţişti
0Doi tineri din municipiu au fost identificaţi de Poliţie după ce la începutul lunii au tâlhărit o tânără de 34 de ani, căreia i-au furat 230 de lei şi un lănţişor de aur.
În urma unei acţiuni desfăşurate de lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale pe raza municipiului Tulcea au fost depistaţi doi tineri, B. Cristinel de 19 ani si C.C. de 16 ani, ambii din municipiu, suspecţi în cazul unei infracţiuni de tâlhărie comisă în seara zilei de 09.02.2011, asupra unei tinere de 34 ani din Tulcea.
Cei doi au acostat-o pe victimă şi, prin violenţă, au deposedat-o de poşeta în care se afla suma de 230 lei şi mai multe bunuri personale (printre care un lănţişor de aur în valoare de 300 lei). Prejudiciul s-a recuperat în proporţie de 60%.
Astăzi Judecătoria Tulcea a emis împotriva celor doi ordonanţă de obligare de a nu părăsi localitatea de domiciliu.