Tulcea: Au vrut să serbeze tradiţional Floriile şi s-au ales cu dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri au fost prinşi cu 70 de kilograme de peşte şi 4 kilograme de icre de ştiucă. Pentru că nu aveau documente justificative pentru aceste produse, cei doi s-au ales cu dosar penal.

Poliţiştii de frontieră au depistat, pe raza localităţilor Tulcea şi Grindu, două persoane în vârstă de 25 de ani, respectiv 39 de ani care transportau  cu două autoturisme, 70 de kilograme de peşte proaspăt din diferite specii şi 4 kilograme de icre de ştiucă, pentru  care nu au putut prezenta documente justificative de provenienţă şi transport.
Cele două persoane au declarat  că au cumpărat peştele de la persoane necunoscute de pe raza localităţilor Grindu şi Isaccea,  pentru consumul propriu.
„Întreaga cantitate de peşte şi icre a fost predată unor societăţi comerciale de profil, iar persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport fără documente legale a peştelui şi icrelor“, spune Natalia Agighioleanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite