Șapte gospodării tradiționale din Delta Dunării vor fi renovate: „Mulți nu vin aici pentru condiții de cinci stele“

0
Publicat:

Casele lipovenilor, ale haholilor sau ucrainenilor din Delta Dunării mai păstrează doar puțin din farmecul de odinioară. Pereții de lut au fost acoperiți cu BCA, acoperișurile de stuf au fost înlocuite cu cele de tablă, iar albastrul deltaic de pe fațade a fost ascuns de alte culori.

Anexa unei gospodării din Periprava care va fi renovată FOTO Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23
Anexa unei gospodării din Periprava care va fi renovată FOTO Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23

Pentru a proteja patrimoniul național deltaic, reprezentanții Asociației „Ivan Patzaichin – Mila 23“ s-au zbătut pentru a primi fonduri și a conserva ceva din farmecul locului, împlinind visul marelui sportiv. Recent, a fost semnat contractul cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru renovarea două gospodării din Periprava și a cinci gospodării din Chilia.

„Casele, practic, s-au ales singure. Gospodăriile au fost «modernizate» în decursul anilor și au dispărut acoperișul de stuf și culorile de pe fațadă. Prin acest proiect, ele vor fi refăcute după imagini vechi și descrierea proprietarilor. Totodată, vor fi restaurate tâmplăria, pereții și decorațiunile de pe casă, acolo unde acestea există“, a spus Teodor Frolu, vicepreședintele Asociației „Ivan Patzaichin – Mila 23“.

Locuință Delta Dunării FOTO Asociația Ivan Patzaichin Mila 23
Locuință Delta Dunării FOTO Asociația Ivan Patzaichin Mila 23

Șansa unui turism tradițional

Șansa multor case tradiționale a fost că, nefiind pe ruta circuitelor turistice, s-au conservat și nu au fost demolate pentru a fi ridicate în locul lor construcții din beton și tablă, fără niciun element care să amintească de originalitatea locului.

„Am observat că multă lume nu vrea să vină în Deltă pentru condiții de cinci stele, ci vrea să vadă case tradiționale. Prin acest proiect, noi vrem să dezvoltăm un turism tradițional. De ce turiștii nu fotografiază o casă nouă, ci una tradițională?“, întreabă retoric Teodor Frolu. 

Proiectul, în valoare de 445.000 de euro, a fost negociat pentru Delta Dunării, întrucât condițiile impuse erau greu de respectat.

Cerințele erau ca proprietarul să nu desfășoare o activitate economică, lucru greu de îndeplinit, atâta vreme cât localnicii sunt fie pescari fie au un punct gastronomic, casele să fie cadastrate și să aibă minimum 80 de ani vechime. Într-un final, au fost alese gospodării care, fiecare în parte, reprezintă obiect de patrimoniu“, explică Teodor Frolu.

Intrare cu elemente tradiționale FOTO Asociația Ivan Patzaichin Mila 23
Intrare cu elemente tradiționale FOTO Asociația Ivan Patzaichin Mila 23

„Vrem ca aceste case să devină un exemplu de bună practică și să mergem mai departe, să avem oameni specializați care să poată face întreținerea gospodăriilor renovate, așa cum bunicii noștri obișnuiau să împrospăteze locuințele înainte de Paști: să le dea un var, să lipească lutul care căzuse peste iarnă, ca să fie vie casa“, spune Teodor Frolu.

Un acoperiș de stuf durează 50 de ani

Lucrările de renovare la cele șapte gospodării vor începe în primăvara anului viitor, cu ajutorul localnicilor care mai știu să facă acoperișuri de stuf și să lipească lutul. „Un acoperiș de stuf bine realizat durează 50 de ani, numai că la cinci ani este nevoie să se facă ceva lucrări la coamă. Avem meseriași în județul Tulcea care lucrează bine, în zona Plopu și cu ajutorul lor cred că vom putea derula noi proiecte în Deltă. Zona încă mai are patrimoniu și este păcat să-l risipim“, conchide el.  

În zona Dobrogei de nord mai există multe asemenea nestemate. În mijlocul satului tulcean Enisala, de lângă Babadag, există o gospodărie-muzeu, care atrage privirile trecătorului. Casa este decorată cu obiecte şi motive tradiţionale, iar curtea plină de verdeaţă şi de flori are grajd, şopron, atelier. Totul este utilat şi conservat întocmai, pe locul său („in situ“) ca pe vremea când gospodăria era locuită. 

Gospodăria din Enisala FOTO Sînziana Ionescu
Gospodăria din Enisala FOTO Sînziana Ionescu

Proprietatea a fost donată de familia unui localnic Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea, care a transformat-o în obiectiv turistic. Gospodăria-muzeu este îngrijită de un cuplu de muzeografi din Enisala.

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite