Noi informații legate de incidentul recent cu drone din județul Tulcea. Cercetări într-o altă posibilă zonă de impact

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerului Apărării Naționale a transmis luni o actualizare a informațiilor despre cercetarea posibilelor zone de impact pe teritoriul românesc a unor elemente de drone, după incidentul din noaptea de sâmbătă spre duminică.

 Resturi de dronă Shahed/ FOTO:X
Resturi de dronă Shahed/ FOTO:X

„Forțe ale Ministerului Apărării Naționale au executat duminică, 8 septembrie, acțiuni de căutare ale unor eventuale fragmente de drone căzute în urma atacurilor, din noaptea anterioarǎ, efectuate de forțele ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România”, a precizat, luni, MApN.

Cercetări și în proximitatea localității Caraorman, o altă posibilă zonă de impact

Echipe din MApN, în cooperare cu specialiști din Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localității Periprava, judetul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale.

„În perioada următoare vor fi executate acțiuni de cercetare și în proximitatea localității Caraorman, unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact”, mai arată MApN.

Nu au fost afectate elemente de infrastructură

Ministerului Apărării Naționale menționează cǎ, atât aria cercetată în apropierea localității Periprava, cât și posibila zonă de impact din proximitatea localității Caraorman se află în zone mlăștinoase, în afara localităților, nefiind afectate elemente de infrastructură.

Amintim că NATO a condamnat încălcarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, după incidentul cu dronele din noaptea de sâmbătă spre duminică, dar a precizat că nu sunt informaţii care să indice un atac intenţionat al Moscovei, relatează The Guardian.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite