„Noaptea Bibliotecii nu se face cu trei afişe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biblioteca Judeţeană Panait Cerna
Biblioteca Judeţeană Panait Cerna

Managerul Bibliotecii Judeţene „Panait Cerna“ din Tulcea este nemulţumit de modul în care s-a solicitat organizarea evenimentului cultural

„Noaptea Bibliotecilor“ va fi foarte liniştită la Tulcea, deoarece deşi aparent prinsă în lista instituţiilor care organizează evenimentul , Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna“ va fi închisă sâmbătă seară, conform programului de funcţionare.
Managerul Ovidiu Ghionu spune că a fost înştiinţat recent de această manifestare însă modul la care au pus problema iniţiatorii a fost defectuos.
„Au trimis trei afişe şi atât.Bine, afişele sunt pline de sponsori, dar la noi nu a ajuns decât afişul, sponsorii au rămas prin alte părţi. În condiţiile în care există o fişă a postului, nu am înţeles cine ar fi plătit orele de noapte pentru angajate, nu am avut timp să găsim noi sponsori, probbil am fi găsit, dar nu aşa din scurt“ spune managerul bibliotecii.
Ghionu mai spune că nu se pierde mare lucru, întrucât majoritatea „clienţilor“ sunt copii, care oricum nu ar fi ieşit din casă noaptea pentru a merge la Bibliotecă.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite