Mii de oameni în costume de pirat, la cel mai mare și neobișnuit parastas din România VIDEO
0Imagini fără egal surprinse sâmbătă, 12 mai, în cimitirul maritim din Sulina. Mii de oameni costumați în pirați fioroși au umplut cimitirul cosmopolit pentru a participa la cel mai neobișnuit parastas din România.
„Parastasul Piraților Nepomeniti” este și o comemorare și o petrecere. Oamenii au venit din toate colțurile țării fascinați de neasemuitele legende ale Sulinei, în special poveștile din bătrâni despre pirațîi nemiloși, prințesa surghinuită și uitată, Romeo și Julieta - logodnicii britanici înecați împreună dar și despre alte personaje desprinse parcă din filme, care au trăit și au murit aici.
Mii de oameni au venit la neobișnuitul eveniment Sursa Perla Dunării
De departe, principalul punct de atracție este mormântul piratului grec mort la nici 40 de ani. Este singurul mormânt atestat al unui pirat din Europa și de șase ani, prin organizarea acestui eveniment, a căpătat și o notorietate mai presus de așteptări.
Parastasul este ținut după toate canoanele. Un sobor de preoți îl pomenește pe nelegiuitul pirat, dar și pe ceilalți care se odihnesc în cimitirul maritim, departe și uitați de lume.
Pioșii, costumați în pirați, se închină și se înghesuie să intoneze “Veșnica Pomenire” alături de preoți, la masă cu colivă și colaci.
După slujbă, urmează parastasul, cu degustări gratuite de bucate. Un bucătar amestecă neobosit la trei ceaune cu fasole și ciolan, care împrăștie miros de afumătură și îi atrage pe cei prezenți.
Anul acesta 2000 de oameni au venit la acest eveniment. Unii au rezervat camere cu luni înainte, așa că acum cu greu mai găsești locuri de cazare în Sulina.
Alții s-au hotărât în ultima clipă. S-au mobilizat pe loc să ajungă în Tulcea și de acolo au urcat în ambarcațiunile rapide. Nici că le pasă dacă nu au unde dormi: seara dansează la concert iar dimineață iau prima cursa spre Tulcea.
Parastasul atrage în fiecare an tot mai mulți petrecăreți, în orașul Sulina, cândva unul dintre cele mai importante centre comerciale din Europa. SURSA VIDEO: Perla Dunării.