Judecat pentru tentativă de omor în libertate, un bărbat a mai ucis doi oameni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
I-a ucis cu toporul
I-a ucis cu toporul

Este vorba despre Vlad Dumitru, un bărbat din Rachelu trimis în judecată la începutul anului 2010 pentru crimă. A fost lăsat în libertate şi a mai omorât doi oameni din sat. Acum a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav şi a rămas în arest preventiv.

În seara zilei de 30 august 2011, în jurul orelor 21.00, Dumitru Vlad a mers în vizită la cumnaţi săi Constantin şi Elena Săraru, din aceeaşi localitate.
Pe fondul unor conflicte mai vechi, a luat o toporişcă aflată în încăperea în care se aflau şi l-a lovit pe Constantin de trei ori în zona capului provocâdu-i multiple plagi deshise.
Soţia victimei, Elena, aflată în apropiere, a venit în ajutorul soţului şi l-a prins pe agresor cu mâinile de gât. Agresorul s-a eliberat din strânsoare, a îmbrăncit-o pe Elena pe patul din cameră, după care, cu aceeaşi toporişcă, i-a aplicat două lovituri puternice în zona capului.
Victimele au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, imediat fiind transferate, în stare gravă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanta.
Constantin Săraru a murit pe data de 8 septembrie, la puţin de o săptămână de la conflict. Soţia lui, Elena, a mai trăit până în noiembrie. Femeia a murit pe data de 21 noiembrie 2011.
Condamnat, dar în libertate
Inculpatul Vlad Dumitru a mai fost cercetat anterior pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, fiind trimis în judecată la începutul anului 2010. Tribunalul Tulcea l-a condamnat la cinci ani de puşcărie, dar sentinţa nu era definitivă.
În 2009, acelaşi Vlad Dumitru a intrat în casa lui Mihai Gheorghe, consătean din Rachelu. Uşa era descuiată, aşa că a început să se plimbe pe holurile casei vecinului. S-a întâlnit cu victima şi a început să îi aplice lovituri de topor. Într-un final, agresorul a fost pus la pământ, iar Mihai Gheorghe a reuşit să fugă în sat şi să alerteze Poliţia. Victima a ajuns la spitalul din Tulcea unde a fost operat şi i s-a acordat asistenţă medicală. Medicul legist a găsit că acesta prezenta pareză a nervului cubital stâng la un deget şi la mâna stângă, cu deficit de flexie, iar viaţa i-a fost pusă în pericol.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite