Georgian Caraman a câştigat Primăria Babadag cu un singur vot în plus: „Romii m-au sancţionat pentru că le-am demolat casele ilegale şi nu le mai dau pomeni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgian Caraman a câştigat un nou mandat la un vot diferenţă FOTO Primăria Babadag
Georgian Caraman a câştigat un nou mandat la un vot diferenţă FOTO Primăria Babadag

A fost luptă strânsă pentru câştigarea fotoliului de primar al oraşului Babadag. Candidatul liberal a câştigat alegerile locale 2016 pe muchie de cuţit.

Georgian Caraman, de 39 de ani, candidatul PNL la Primăria Babadag, al doilea oraş ca mărime din judeţul Tulcea, a câştigat alegerile cu un vot în plus. Contracandidat i-a fost Iordan Năstase, de la PSD. 

Candidatul liberal a avut 1.916 voturi, iar contracandidatul din partea PSD, Iordan Nastase, a avut 1.915 voturi. 

Georgian Caraiman nu se bucură de rezultat şi mărturiseşte că s-a gândit să renunţe şi să nu-şi mai depună jurământul:

„Eu am vrut să fac treabă. M-au sancţionat romii cu votul lor pentru că am refuzat să le mai dau ajutoare sociale. Dacă în 2012 aveam 894 de asistaţi sociali, acum mai sunt doar 130“, explică el. „Trăim într-o lume bolnavă. Eu vreau ca lumea să nu stea cu mâna întinsă, ci să muncească, dar se pare că acest lucru m-a costat la vot“, a adăugat el.

Romii l-au sancţionat şi pentru faptul că le-a demolat mai multe case construite ilegal în oraş. 

Din cei 10.037 de locuitori ai Babadagului, aproximativ 3.000 sunt de etnie româ.

El mai reclamă faptul că reprezentanţii PSD au jucat murdar şi au dat mită electorală, sume cuprinse între 10 şi 50 de lei. „Sunt filmuleţe postate pe internet şi s-au făcut şi plângeri la Poliţie“, spune primarul Babadagului. 

Crede că va avea probleme în continuare, întrucât la Consiliul Local PSD a obţinut 9 mandate, iar PNL doar 8. „Eu vreau să fac treabă, nu circ. Sper că nu îmi vor fi puse piedici“. 

Georgian Craman s-a născut la 28 februarie 1979 în Babadag. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Spiru Haret din Constanţa. Masterul şi l-a făcut la Universitatea Danubius din Galaţi. Este căsătorit. 

A candidat pentru prima dată în 2004, dar a reuşit să obţină fotoliul de primar în 2012, după încă o încercare nereuşită. 

Vă mai recomandăm:

Alegeri locale 2016 Tulcea. Rezultatele scrutinului din 5 iunie. Constantin Hogea a câştigat un nou mandat

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite