GALERIE FOTO Un secol de la primul sistem de alimentare cu apă din Dobrogea. De la „lucrarea obștiască“ la prima stație de epurare funcțională!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un secol de la inaugurarea primului sistem de alimentare cu apă din Dobrogea
Un secol de la inaugurarea primului sistem de alimentare cu apă din Dobrogea

În luna noiembrie, pe data de 30, de Sfântul Apostol Andrei, Comuna Luncavița va sărbători 100 de ani de la inaugurarea sistemului modern de alimentare cu apă, „Cetățuia”. Acum un secol, tot în noiembrie și în același loc,  cetățenii comunei în frunte cu primarul Trandafir Iorga, sfințeau primul sistem de alimentare cu apă în regim centralizat al Dobrogei și printre puținele din România.

Primarul actual al comunei, Ștefan Ilie, îi invită pe toți localnicii (și nu numai) să participe la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la inaugurarea primului sistem de alimentare cu apă. Evenimentul va avea loc în jurul orei 12.00, la cișmeaua din centrul comunei. Cu această ocazie vor fi inaugurate noile foraje de apă construite în 2011, în Luncavița și Rachelu.

Click pe poze pentru fotogalerie!

„În 1911, Luncavița avea primul sistem de alimentare cu apă în sistem centralizat din Dobrogea. La momentul de atunci existau 45 de siteme în toată România, iar Luncavița era o curiozitate. Acesta funcționează și în prezent. În 2008 comuna are primul sistem de canalizare cu stație de epurare din Dobrogea și printre puținele din România. Acesta funcționează 24 din 24“, spune primarul Ștefan Ilie.

Un secol de la inaugurarea primului sistem de alimentare cu apă din Dobrogea
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite