Fraţii Leonte au vrut mai repede în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, Tribunalul Tulcea a respins cererea celor doi fraţi Leonte de revizure a dosarului de omor calificat în care cei doi au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Fraţii Leonte din Greci au de plătit câte 50 de lei pentru solicitările transmise către Tribunalul Tulcea.

Aurel şi Costel Leonte au ajuns după gratii pentru tentativă de omor. Cei doi sunt acuzaţi că în noaptea de 24 spre 25 martie 2011, s-au întâlnit pe o stradă din localitatea de domiciliu cu victima, Daniel Iacob (26 de ani). Inculpaţii au ieşit din maşină, şi l-au luat la bătaie. Un martor la incident a fost lovit, dar a reuşit să fugă, să sară un gard şi să se refugieze, unde a stat până la terminarea conflictului. De aici a apelat Serviciul de urgenţă 112.

În acest timp inculpaţii (cei doi fraţi Leonte şi încă un amic) îl loveau pe Daniel în zona capului şi pe restul corpului. Daniel Iacob a fost doborât la sol, cu faţa în jos. După zece minute în care l-au bătut crunt, agresorii au abandonat victima în mijlocul străzii. Ca urmare a loviturilor aplicate, Daniel  a fost internat la Spitalul Judeţean Brăila cu diagnosticul „politraumatism prin agresiune, traumatism cranio - cerebral acut şi fractură de humerus stâng“.

Costel Leonte a luat şapte ani şi şase luni de închisoare, la care se mai adaugă şi alţi doi ani şi jumătate, pedeapsă suspendată în februarie 2008, astfel că mai stă zece ani după gratii. Aurel Leonte a luat şapte ani şi jumătate de închisoare, la care se mai adaugă încă doi ani, pedeapsă suspendată în decembrie 2010. Mircea Popa, acuzat de complicitate, a fost condamnat la patru ani cu suspendare.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite