FOTO Bunurile aleşilor tulceni: ce averi au acumulat şefii administraţiei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
faleza tulcea

Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea (PDL) şi preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu (PSD) au acumulat destule bunuri de-a lungul timpului. În timp ce primarul a investit masiv în imobiliare, preşedintele păstrează numai trei case şi două terenuri. A avut, însă, un venit consistent în 12 luni (înainte de depunerea declaraţiei de avere, în vara anului 2012).

CONSTANTIN HOGEA Nouă terenuri (din care şapte cumpărate), trei apartamente, două case şi un spaţiu comercial (toate cumpărate): astfel se manifestă pasiunea primarului de Tulcea (şi a familiei, pentru că aceste bunuri sunt ale familiei Hogea) pentru imobile.

Mai exact, conform ultimei declaraţii de avere (disponibilă pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate), Constantin Hogea are patru terenuri în intravilan: unul de 2.100 de metri pătraţi, unul de 1.500 mp, unul de 940 mp, unul de 1.500 mp. Are, de asemenea, şi două terenuri în extravilan, unul de 3.000 de metri pătraţi şi unul de 7.000 de metri pătraţi. Mai are două terenuri primire moştenire: unul de 7 hectare şi unul de 3 hectare (terenurile agricole).

În 2011, fiul său a cumpărat un teren extravilan de 1.422 de metri pătraţi.

De asemenea, primarul a declarat un apartament de 80 mp, unul de 85 de mp, şi unul 51 de mp, două case (una de 120 de metri pătraţi, alta de 140 de metri pătraţi) şi un spaţiu comercial de 52 de metri pătraţi (toate acestea cumpărate).

Are şi datorii la bancă (40.000 de euro, scadent în 2021) şi la două persoane fizice (50.000 de euro, respectiv 24.000 de lei, cu scandeţa în 2015, respectiv 2013).

Are un salariu de aproximativ 37.000 de lei anual (plus alte drepturi, în sumă de 4.000 de lei). Familia Hogea mai câştigă din terenul dat în arendă (1.000 de lei pe an), venituri din chirii (soţia lui încasează anual 17.000 de lei).

HORIA TEODORESCU  Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea are două terenuri: unul de 150 de metri pătraţi în Babadag şi unul de 225 de metri în Ovidiu (în intravilan, cumpărate).

Mai are, de asemenea, trei case (construite): una de 300 de metri  pătraţi la Babadag, una de 400 de metri pătraţi la Ovidiu şi încă una la Buzău.

Anul trecut avea două datorii: una de 10.000 de euro şi una de 49.500 de euro, scdente în 2012.

Are bijuterii de aur de 60.000 de euro şi a împrumutat mai multe firme cu 327.000 de lei, şi persoane fizice cu aproximativ 145.000 de euro.

Veniturile lui Teodorescu: a obţinut din salariu (Camera Deputaţilor, 50.000 de lei). Într-un an a obţinut din dividente aproape 1 milion de lei (el şi soţia), iar dintr-un contract de cesiune a luat aproape 300.000 de euro.

Are în conturi curente peste 130.000 de lei şi 100.000 de euro, în depozite bancare peste 21.000 de lei şi peste 100.000 de euro, iar în fonduri de investiţii sau echivalente 108.000 euro.

Ce averi au declarat parlamentarii tulceni

NEVISER ZAHARCU a declarat un teren intravilan de 500 de metri pătraţi în Constanţa, un teren forestier de 1000 metri pătraţi la Slava Rusă şi două apartamente (deţinute 50%): unul de 52 de metri pătraţi (cumpărat în 1990) şi unul de 50  de metri pătraţi  (cumpărat în 2001). De asemenea, are o maşină Hyundai din 2010. Salariul anual de la spital este de 24.000 de lei şi de la cabinetul medical - 23.058 lei.

Neviser Zaharcu (PSD) este deputat pe Colegiul 1 (municipiul Tulcea).

VASILE GUDU are două terenuri agricole de 4,9 hectare în Nufăru, patru terenuri agricole de 8 hectare în Tulcea, 100 de metri pătraţi în Constanţa, un apartament în Tulcea şi unul în Constanţa.

Fostul prefect de Tulea a mai declarat un depozit bancar de 114.590 lei şi unul de 25.000 de dolari. De asemenea, a acordat împrumuturi în valoare de 5.000 euro, respectiv 4.000 de lei pentru persoane fizice şi un împrumut de 115.687 lei pentru o firmă.

A declarat un venit anual de 77.601 lei, plus  3.000 de lei - din închirierea unui spaţiu unei firme şi 3.000 de lei - din activităţile agricole.

Vasile Gudu este deputat al Colegiului unu (municipiul Tulcea).

MARIAN AVRAM are terenuri la Visterna (0,27 hectare, 1 hectar); Mihail Kogălniceanu (7 hectare), Cataloi (2 hectare), Nufăru (0,405 şi 0.350 hectare); Cataloi (34,51 hectare), Maliuc (un hectar), Slava Rusă (3,5 hectare).

Are o casă de vacanţă la Visterna (100 metri pătraţi), un spaţiu comercial la Cataloi (2000 mp) şi o casă în Tulcea (150 mp). Are un Mercedes din 1987, tractor şi maşini agricole.

În ultimele 24 de luni a vândut un teren de 0,8 hectare (50.000 de lei) şi a acordat un împrumut de 321.500 lei. Are datorii la Banc Post (116.400 franci elveţieni scandent în 2032), dar şi datorii la persoane fizice (35.000 de euro).

A declarat la venituri o indemnizaţie de la Camera Deputaţilor de  61.188 pe an şi dividentele obţinite de soţia sa (1900 lei).

Marian Avram (PSD) este deputat în Colegiul doi (Delta Dunării).

Conform ultimei declaraţii de avere, LIVIU CODÎRLĂ are un teren agricol Brăila (25.442 mp), unul intravilan (2436 mp) şi o casă de 20 mp tot în judeţul Brăila.  Liviu Codîrlă (PP-DD) este deputat al colegiului doi (Delta Dunării).

MARIUS OCTAVIAN POPA a declarat un teren intravilan la Ciucurova (3010 mp) achiziţionat în 2007, dar şi o casă (90 mp) la Ciucurova, tot din 2007. Are trei maşini: un Matiz din 2007, un Fiat Panda din 2010, o Dacia Solenza din 2003. A împrumutat două persoane fizice cu 5.000 de euro şi o firmă cu 23.480 lei.

Are un venit de 74.196 de la Camera Deputaţilor, lacare se adaugă banii câştigaţi de soţia sa: 39.455 lei pe an.

Marius Cctavian Popa (PNL) este deputat al colegiului trei.

ION BĂLAN are un teren intravilan în Baia (1250 metri pătraţi), două  terenuri agricole: unul de 5,5, hectare, unul de 354,8 hectare, o casă în Baia (438 metri pătraţi), cumpărată în 2000 şi o şalupă cumparată în 1998.

Are acţiuni la societatea Nalba Baia (în valoare de ) 100.000 lei. A declarat salariul anual de 24.537 de lei, ca director general Nalba (plus 12. 927 lei câştigaţi de soţia sa, director Nalba). Din arendă atât soţia sa, cât şi el au câştigat câte 30.480 de lei. Are dividende de la societatea comercială Nalba Baia în valoare de 400.000 de lei (aceeaşi sumă şi pentru soţia sa), iar de la Consiliul Judeţean a câştigat 63.500 de lei.

Ion Bălan (PSD) este deputat al colegiului 4.

OCTAVIAN MOTOC are un teren intavilan în Tulcea (384 metri pătraţi) cumpărat în 2004 şi o casă îm Tulcea, din 2005. Are o Mazda din 2008. În ultimele 24 de luni a vândut un teren agricol pe care a încasat 25.000 de lei.

Are depozite bancare de 7280 dolari, respectiv 4000 euro, acţiuni la wxpert fonduri structurale (60%, valoarea 3.000 de lei) şi la Confecţia Tulcea  (valoarea 6808 lei). Are şi datorii: 7.600 euro scadent în 2030 şi 2.300 euro scandent în 2013. A câştigat un salariu de  expert 38.492 lei, la care se adaugă şi salaril soţiei, de 41.186 lei.

Octavian Motoc (PNL) este senator pe colegiul unu.

TRIFON BELACURENCU  are un teren extravilan (2500 metri pătraţi) în Babadag,  în Corbu, Harghita, faneţe (1617 mp), iar la Crişan, are un teren de 1500 mp luat în concesiune din 2002. Are un apartament în Tulcea (77, 17 mp) cumpărat în 1990 şi un VW Passat din 2005 (leasing).

Belacurencu a declarat bijuterii în valoare de 9.000 euro, icoane, cruce bronz, icoana slavă în valoare de  2.000 de euro (moştenire).

L-a împrumutat pe fiul său, Dan, cu suma de 92.000 de lei.

Senatorul tulcean are şi datorii: la BCR 50.000 de euro scandent la 2027, plus 85.000 de lei de la cinci persoane fizice.

A declarat la capitolul venituri o indemnizaţie de 51.396 lei de la senat, la care se adaugă suma câştigată de soţia sa, 18.400 de lei pe an.

Trifon Belacurencu este senator al colegiului doi.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite