Copil de 8 ani, dat dispărut. Poliţia s-a mobilizat şi l-a găsit jucându-se lângă casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politie cosntanta

Poliţiştii au fost puşi pe jar de sesizarea unui părinte. Copilul său, de 8 ani, a dispărut de la domiciliu şi nu a mai revenit.

Vineri, 19 februarie, în jurul orei 17.15, poliţiştii tulceni au fost sesizati cu privire la faptul că un minor de 8 ani, din Tulcea, ar fi plecat de la domiciliu şi nu ar mai fi revenit.

„În urma sesizării, toate patrulele de ordine publică aflate in teren au fost angrenate în activităţile de căutare a minorului. De asemenea, pentru gestionarea evenimentului, s-a constituit o echipă de cercetare, care s-a deplasat la locul dispariţiei, unde s-au efectuat verificări”, transmite IPJ Tulcea.

În scurt timp, poliţia a găsit copilul în apropierea locuinţei sale, din cartierul Vest, jucându-se împreună cu colegi de-ai săi.

„Din verificări a rezultat că minorul nu a fost victima vreunei infracţiuni in perioada în care a lipsit de la domiciliu. Acesta a fost predat in siguranţă, familiei”, mai spun poliţiştii.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea atrage atenţia părinţilor cu privire la îndatoririle şi obligaţiile pe care le au in privinţa îngrijirii, educării şi supravegherii copiilor.

Legal, lipsa de supraveghere a minorului in vârsta de pana la 16 ani, de către părinţi sau de către persoanele cărora le este încredinţat spre creştere şi educare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 100 la 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991.

Un minor nesupravegheat şi neindrumat corespunzător poate determina panica psihologică atât pentru copil cât şi pentru părinţi, pericol pentru viaţa şi integritatea celui mic!

Citeşte şi:

Mini-delta din Tulcea, creată cu fonduri europene, abandonată de autorităţi: „Aduceau îngrăşăminte cu TIR-ul şi le lăsau pe mal“

Comisar la Penitenciarul Tulcea, prins în flagrant când lua mită. Ce promitea în schimbul banilor

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite