Cei trei tulceni acuzați de trafic de droguri rămân în arest
0
La finalul săptămânii trecute, poliţiştii tulceni, în colaborare cu procurorii din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, au depistat în flagrant un tânăr de 30 de ani, care avea asupra sa un sfert de kilogram de droguri.
Ionuţ Cristian Ignat (30 de ani) din Ceatalchioi avea la el mai multe pachete în care au fost găsite droguri (un sfert de kilogram). Cercetările au fost extinse la locuinţele altor amici de-ai lui Ionuţ, unde au fost găsite cantităţi mai mici de droguri.
Ionuţ Cristian Ignat, Ene Geroge şi Ibiși Adel, de 25, respectiv 21 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar astăzi au ajuns în faţa magistraţilor Tribunalului Tulcea, acolo unde s-a admis propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cei trei vor sta în arest preventiv până pe data de 1 decembrie, spun reprezentanţii instanţei tulcene. În cursul zilei de miercuri, Curtea de Apel Constanța a respins recursurile declarate de cei trei, astfel că aceștia vor fi cercetați, în continuare, în stare de arest.























































