AUDIO Alexandra Canareica a adus la Tulcea singurul trofeu „Steaua fără nume“. Ascultă aici piesa „New York, New York“!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Canareica și „Steaua fără nume“
Alexandra Canareica și „Steaua fără nume“

Cântă de mai bine de trei decenii, iar imediat după Revoluţie a plecat în afara ţării, în ţările arabe. Pe scenă de la 14 ani, Alexandra a reuşit să îşi facă un nume în lumea spectacolelor de calitate. Printre premiile pe care le-a primit se numără singurul trofeu „Steaua fără nume“ din Tulcea. 

La 10 ani a plecat la Galaţi, împreună cu sora ei mai mare care intrase la un liceu în judeţul vecin. La 14 ani, când era la şcoala de artă din Galaţi (studia vioara), împreună cu două prietene a cântat într-un trio numit UFO (varianta în engleză pentru OZN). A continuat în domeniu, după care a plecat la Bucureşti, acolo unde a cântat pentru „Rapsodia Română“. A urcat pe scenă alături de Mirabela Dauer, Şeicaru, Hruşcă. Vara mergeau pe litoral. „Era o viaţă foarte frumoasă. Agitată, dar frumoasă. Am cunoscut oameni deosebiţi, talente extraordinare“, mărturiseşte Alexandra.

După Revoluţie, însă, într-o perioadă extrem de nesigură, postul s-a desfiinţat şi ea a plecat în afara ţării, în ţările arabe. A cântat în Liban, în Siria, Egipt şi Iordania, de unde s-a întors cu cele mai frumoase amintiri.

„Am stat trei ani în Siria, între anii ‘93 şi ’96, şi am fost impresionată“, îşi aminteşte artista.

Viaţa în Egipt: a cântat pentru Mubarak

În Egipt a locuit între 1996 şi 2003. „O ţară care a reuşit să se dezvolte extraordinar în turism. Acum îmi pare rău că şi-au distrus această bogăţie, pentru că le va lua foarte mult să refacă încrederea oamenilor. Eu eram acolo în 1997, la Luxor. Staţiunea era plină ochi. Într-o singură zi nu mai era absolut nimeni. Singurii străini eram noi, cei care aveam contracte în desfăşurare“, îşi aminteşte artista.

A cântat în hoteluri de 5 stele din Orientul Apropiat: Cham Palace, Sheraton Damascus, Cairo Sheraton, Novotel Cairo, Sofitel Sharm-El-Sheikh, Sonesta Cairo, Mővenpick Luxor, Marriott Dead Sea,  Arena Space Amman. Aici a avut ocazia să cânte şi pentru fostul preşedinte Hosni Mubarak.

În 2003 s-a întors în Siria. „Nu mai era acelaşi lucru. Începuse războiul din Irak“, spune Alexandra. Aşa că a decis să se întoarcă acasă, la Tulcea.

Citiți amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite