Zilele Maghiare din Timişoara 2020, ediţia de pandemie. Concerte, târg meşteşugăresc şi mini-gastronomic în Piaţa Libertăţii
0Ediţia a a cincea a Zilelor Culturale Maghiare din Timişoara se va desfăşura în perioada 25-27 septembrie, în Piaţa Libertăţii.
Chiar dacă suntem în pandemia de COVID-19 cauzată de coronavirus, Zilele Maghiare din Timişoara, ediţia a cu numărul cinci, va avea loc şi în acest an. Va fi însă o manifestare mai redusă ca amploare, având în vedere noile condiţii şi restricţii impuse de autorităţi. În loc de patru zile, festivalul se va întânde pe doar trei, din care doar vineri şi sâmbătă vor avea loc evenimente artistice. Ca o noutate, ZMC 2020 a fost mutat în acest an în Piaţa Libertăţii.
Festivalul va începe vineri, de la ora 17.30, cu câteva discursuri oficiale, după care urmează imediat un concert cu renumitul pianist Gergely Bogányi, din Ungaria. Bogányi este cunsocut la nivel mondial şi pentru conceperea unui pian futurist. Muzicianul vine la Timişoara cu un pian conceput de el.
„Pentru noi, pentru Timişoara, pentru comunitate, pentru Capitală Culturală Europeană, noi am luat mereu în serios acest lucru şi contribuim la acest deziderat, a fost important să nu întrerupem în acest an. Evident, trebuie să ţinem cont de coronavirus şi să respectăm toate reglementările. Şi asta o să şi facem. Anul acesta, Guvernul Ungariei nu a putut să ne susţine foarte mult, nici firmele mari nu au venit, nu vom avea nici gastro ca în anii trecuţi, de unde ne veneau bani, astfel că veniturile noastre sunt mult mai puţine. Vineri vom avea o deschidere foarte scurtă, de zece minute, fără politicieni pe scenă pe scenă, care sunt înainte de alegerile locale şi nu am dorit să existe discuţii. Imediat după deschiderea oficială va începe un concert deosebit, Gergely Bogányi. Este singurul artist care vine anul acesta din Ungaria. Am reuşit să-l aduceam, pemtru că are un concert şi la Szeged. El vine cu pianul său la Timişoara”, a declarat Peter Tamaş, preşedinele Asociaţiei Bastionul, organizatorul evenimentului.
Tot vineri, de la ora 21.45, va avea loc un concert susţinut de formaţia Operetissimo din Cluj-Napoca.
Târg meşteşugăresc şi mini-gstro în Piaţa Libertăţii
În Piaţa Libertăţii va fi amenajat un târg meşteşugăresc, cu 55 de căsuţe, un mini târg gastronomic, care anul acesta se reduce doar la produse care pot fi luate acasă.
„În căsuţe vom avea produse realizate artizanal, produse din lemn, piele, sticlă, textile, cosmetice, jocuri pentru copii etc. Târgul gastronomic este diferit faţă de anii precedenţi. Băuturile pot fi comercializate doar la sticlă sau la doză; dar vom avea standuri cu bere, vin şi pălincă. La faţa locului nu se va putea face mâncare, dar o să avem cozonac secuiesc, plăcinte ungureşti, dulciuri, toate amblate. Avem şi caşcaval din Ardeal şi mezeluri de la Pecica”, a adăugat Rita Metz, de la Asociaţia Bastionul.
Ziua de sâmbătă va fi una plină. Vor fi evenimentele pentru copii, lansări de carte, reenactment istoric, teatru, concerte şi în încheie un spectacol de foc cu Legenda Dragonului.
„Sâmbătă vom avea programe toată ziua. Începem de dimineaţa, de la ora 10.00, cu programe pentru copii, avem două spectacole de teatru de păpuşi, o să avem şi un concert pentru copii cu o trupă din Transilvania. Păstrătorii tradiţiilor vor ridica şi în acest an o tabără medievală, care va fi lângă Castelul Huniade. Vor avea o iurtă şi în Piaţa Libertăţii. Ei vor participa la defilări şi activităţi tradiţionale medievale. Vom avea şi două lansări de carte, un spectacol de teatru, <Testosteron>, în sala Teatrului Maghiar. Vom avea şi două degustări de vin şi una de ciocolată”, a spus Kasa Zsolt, din partea organizatorilor.
Rita Metz, Tamas Peter şi Kasa Zsolt, organizatorii Zilelor Maghiare din Timişoara
Sâmbătă seara, de la ora 20, pe scena din Piaţa Libertăţii va avea loc şi ultimul concert din această ediţie, cu trupa timişoreană Quo Vadis.
Conform regulilor, în spaţiul rezervat spectatorilor vor putea intra maxim 400 de oameni. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie la evenimente. Vor exista două ecrane mari, iar concertele pot fi văzute şi de cei care sunt după gard.
Duminică, în Piaţa Libertăţii rămân deschise pentru public căsuţele meşterilor artizanali şi cele de la gastro.
Pentru spectacole, se pot face înscrie on line, pe pagina de Facebook a evenimentului (Temesvari Magyar Napok şi Zilele Culturale Maghiare din Timişoara), la numărul de telefon 0722.223.969, cât şi la faţa locului.
Vă mai recomandăm:
Festivalul maghiarilor din Timişoara. Primarul Robu: „Oraşul dă un exemplu pentru toţi, de cum se poate trăi frumos, în armonie, în diversitate“
Zilele Maghiare din Timişoara se transformă într-un festival verde. Plasticul va fi interzis în zona gastronomică
Cum s-a transformat centrul Timişoarei într-un mic orăşel maghiar, în acest week-end FOTO