VIDEO Leul pe care vânzătorii au cerut 2.200 de euro a ajuns pe mâini bune. „E imoral să-l iei de lângă mamă la o vârstă aşa de mică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de sâmbătă spre duminică, două persoane au încercat să vândă la Timişoara un pui de leu. Animalul a fost luat de poliţiştii de la Secţia 2, care l-au dus la Grădina Zoologică.

Sucevenii care au vrut să vândă în Timişoara un pui de leu, au cerut 2.200 de euro pe animal. Din fericire, printre primii clienţi care au ajuns în zona ştrandului Termal au fost şi poliţiştii de la Secţia 2. Cele două persoane au spus oamenilor legii că sunt din judeţul Suceava, de Ilişeşti, iar animalul nu are niciun document de provenienţă.

Puiul de leu, flămând, slăbit şi obosit, a fost luat de poliţişti şi dus imediat la Grădina Zoologică de la Pădurea Verde. Luni, animalul aflat în grija veterinarilor, era deja mult mai vioi.

Leul se află la noi în custodie temporară. Nu avem date despre identitatea animalului, despre vârstă sau provenineţă. Este o anchetă a poliţiei în curs. Până atunci noi îi vom acorda toate îngrijirile necesare, îl vom hrăni. El are nevoie de un program de hrănire special, din două în două ore trebuie alăptat. Cei car au vrut să-l vândă nu au respectat aceste reguli. Acum a început să mănânce şi puţină carne de pui. S-a mai întărit, pentru că a venit slăbit, deshidratat şi obosit. E imoral să-l iei de lângă mamă la o vârstă aşa de mică. Legea protecţiei animalelor consideră acest lucru ca şi cruzime. El mai trebuie să stea măcar o lună cu mama lui, a declarat Claudiu Chira, administratorul grădinii zoologice de la Timişoara.




În urma controalele făcute cu medicii veterinari şi după starea fiziologică, având în vedere că îi ies şi dinţişorii, leul ar trebui să aibe puţin peste o lună. 

image

„Sunt lei disponibili pe piaţă din România”
 

În mod cert leul s-a născut în România, afirmă administratorul grădinii zoologice.

Mai mult ca sigur e fătat la noi în ţară, majoritatea grădinilor zoologice au lei. Între gărdinile zoologice preţul animalelor este zero. Noi facem doar schimburi de animale, nu dăm bani. Sunt lei disponibili pe piaţă din România. Sunt grădini zoologice care au excedent de lei, ar fi de acord să-i doneze. Inclusiv circul Globus a avut feline de dat, lei, tigrii. Nu e problemă pentru o grădină zoologică. Ilegal e doar să vândă şi să cumpere persoane neautorizate”, a mai spus Claudiu Chira. 

image

Nu e un căţeluş, e un prădător de top de pe pământ
 

Există doar anumite condiţii în care oamenii pot deţine animale sălbatice. 

E ilegal să ai acasă animale sălbatice în România. Există însă anumite condiţii, cu autorizare de la Garda de Mediu. Leii au nevoie de un spaţiu de minim 500 de metri pătraţi. Un habitat pentru ei, construit la norme internaţionale, cu măsuri de siguranţă. Nu e un căţeluş, e un animal sălbatic, un prădător de top de pe pământ”, a mai declarat Claudiu Chira.



Citeşte şi:

Doi suceveni au vrut să vândă un pui de leu într-un ştrand din Timişoara

image
Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite