Un nou miting de susținere a mitropolitului Corneanu: organizatorii promit că va fi legal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credincioșii care îl susțin pe Înalt Prea Sfințitul Nicolae Corneanu pregătesc un nou miting de susținere a acestuia. După două încercări care nu au avut mari sorți de izbândă, și nici nu au fost autorizate, credincioșii pregătesc un nou manifest pentru mâine la ora 17.30, în fața Catedralei Mitropolitane.

Susținătorii mitropolitului Nicolae Corneanu nu se pot mulțumi cu ideea mazilirii acestuia, și mai ales cu modul în care s-a făcut trecerea pe linie moartă a Înalt Prea Sfințitului. În urmă cu o săptămână a avut loc primul miting organizat împotriva deciziei Sfântului Sinod, de retragere a dreptului de semnătură pentru Nicolae Corneanu. A doua manifestație a avut loc joi. Nici săptămâna trecută, nici joi mitingul nu a fost autorizat de primărie, dar nici nu s-au adunat mai mult de 50-60 de personae. De această dată, organizatorii promit că vor protesta legal. „A fost domnul primar plecat, dar pentru mitingul de luni o să obținem și autorizație”, a spus Viorica Băltean, unul dintre susținătorii mitropolitului Nicolae Corneanu.

În tot acest acest timp, Patriarhia Română îi invită pe oameni la calm. „Clericii şi mirenii creştin-ortodocşi care se erijează în susţinători ai Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului sau ai Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, sunt îndemnaţi la calm şi rugăciune pentru a se evita duhul de tulburare care dăunează vieţii Bisericii şi imaginii ei în societate”, arată comunicatul Patriarhiei Române.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite