Tur de forţă pentru scriitoarea Ana Blandiana la Timişoara. „Un memorial între două Europe”
0Scriitoarea Ana Blandiana, o veritabilă luptătoare pentru libertatea civică din România, are întâlnire cu timişorenii.
Scriitoarea Ana Blandiana va susţine, joi, 28 martie, de la ora 18.00, la Universitatea de Vest din Timişoara prelegerea „Un memorial între două Europe”, care face parte din seria „Conferinţele UVT”. Evenimentul va fi moderat de Mircea Mihăieş. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vineri, 29 martie 2019, începând cu ora 17, la Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran” se vor decerna premiile Societaţii Timişoara pe anul 2018. Invitat special este din nou Ana Blandiana.
Nu în cele din urmă, tot vineri, de la ora 19.00, Ana Blandiana este invitată la librăria Humanitas din Timişoara, alături de Katarina Kilzer şi Cornel Ungureanu, pentru a povesti despre cel mai recent volum de versuri. “Variaţiuni pe o temă dată” a fost un bestseller Humanitas la Gaudeamus 2018.
Ana Blandiana este autoare a 26 de cărţi publicate în română şi a 60 de volume apărute în 26 de limbi. De asemenea, timişoreanca este o luptătoare pentru libertatea civică din România.
S-a numărat printre fondatorii Alianţei Civice (preşedinte între 1991-2002), urmând ca în 1993 să iniţieze, împreună cu Romulus Rusan, Memorialul Sighet, iar în aprilie 1995, Academia Civică, pe care le conduce de la începuturi până în prezent.