Timişoara: PORTRET / Florin Boita, speranţa muzicii populare bănăţene VIDEO
0
Tânărul a absolvit liceul în acest an şi s-a înscris la Facultatea de Muzică pentru că vrea să ajungă un nume în muzica populară din Banat. Intrarea lui Florin în lumea muzicii populare s-a petrecut în urmă cu 14 ani, când se afla în satul timişean Ianova la bunici.
PORTRET
Născut - 04.04.1990, Timişoara
Educaţie - Colegiul Naţional Ion Vidu Timişoara
Experienţă - 14 ani de muzică populară
Familie - necăsătorit
Melodia care l-a cucerit a fost a interpretului Aurel Tămaş, „De-oi muri m-or pune în groapă”, pe care încerca să o fredoneze la doar cinci ani.
„Părinţii şi bunicii şi-au dat seama că au voce şi m-au susţinut. Bunicii erau atenţi dimineaţa la radio şi îşi notau versurile din melodia lui Aurel Tămaş ca să mă înveţe”, şi-a amintit Florin. Pus în faţă cu primul său spectacol cu public, Florin a fost la un pas să îl rateze.
„Era serbarea de sfârşit de an de la grădiniţă. Doamna educatoare a considerat că nu e potrivit să cânt eu, un copil, o melodie aşa tristă cum este „De-oi muri m-or pune în groapă”, dar la insistenţele bunicii a cedat”, a povestit amuzat Florin despre anii copilăriei.
I-a cântat lui Achim Nica
Tânărul a cunoscut ascensiunea în domeniul muzicii populare odată cu intrarea în clasa întâi, când a venit în Timişoara şi a mers la Palatul Copiilor unde susţinea spectacole cu copiii de acolo. După câţiva ani, l-a remarcat coregraful Doru Vladu de la Ansamblul Timişul şi l-a chemat să cânte cu ansamblul său. „Unul dintre cele mai speciale spectacole a fost în 1998 când am cântat în Parcul Rozelor la Festivalul Inimilor. Am interpretat melodia „Dodă dodă” a lui Achim Nica şi un an mai târziu am fost invitat să cânt această melodie chiar la aniversarea de 70 de ani a lui Achim Nica”, a mai spus Florin.
Premii pe bandă rulantă
Cariera muzicală a tânărului artist a avut de suferit două pauze: o perioadă în care vocea tânărului s-a schimbat şi jumătate de an, după ce a suferit o operaţie de hernie. În cei 14 ani de muzică populară a participat însă la mai multe festivaluri din ţară, unde a luat premii importante. Printre cele mai speciale sunt Marele Premiu la Festivalul „Câte stele-s pe Banat”, premiul special al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Bănăţene, de la Sibiu, dar şi Marele Premiu la Festivalul „Cântecele Dunării” din judeţul Olt.
Florin Boita pe scenă
Întrebări şi răspunsuri
Ce alte genuri de muzică îţi plac?
Doar muzica tradiţională bănăţeană mă atrage. Nici nu pot să cânt alt gen de muzică.
Care sunt artiştii tăi preferaţi din muzica populară?
Achim Nica, Dumitru Teleagă şi Nicu Novac.
Cum vezi viitorul tău în muzica populară?
Eu sper să ajung un nume. Deocamdată, e important să merg la festivaluri şi să câştig premii. Viitorul nu există fără a merge să cânţi la nunţi pentru că acolo se câştigă, dar asta nu se poate fără multă muncă.
Ce-i place
„Îmi place mult fotbalul, dar din cauza operaţiei nu mai pot să joc. De mic am avut de ales între muzică şi fotbal. Eu am ales muzica”, a spus Florin Boita. Acesta a mai spus că îi plac deplasările din străinătate cu ansamblul Doina Timişului la care activează în prezent.
Ce nu-i place
„Nu îmi plac oamenii cu două feţe, aceia care atunci când sunt sus este bine, iar când eşti peste ei este rău şi te invidiază”, a spus tânărul, căruia, ca şi gen muzical, nu-i plac manelele.