Timişoara: Oraşul pe scurt
0Cele mai importante ştiri din ediţia locala a cotidianului „Adevărul de Seară“.
ASTĂZI, ORA 7.30
Piaţa din Soarelui, evacuată
Viitorul pieţei de pe strada Oglinzilor din zona Soarelui este incert. Primăria a ridicat în această dimineaţă mesele din piaţa privată pentru că patronul care a concesionat terenul nu şi-a plătit dările. „Patronul a concesionat spaţiul pentru a renova piaţa. Nu a plătit de doi ani”, a spus şeful Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Miuţ.
ASTĂZI, ORA 08.30
Control în Complex
Inspectorii de OPC şi cei de la Garda Financiară au pornit în control prin restaurantele şi fast-food-urile din Complexul Studenţesc. Aici au descoperit mai mulţi patroni care nu aveau actele în regulă. Cea mai gravă situţie a fost înregistrată la o pizerie unde au fost găsite 18 kg de carne fără termen de valabilitate. Au fost aplicate amenzi în valoare de 40.000 de lei. (O.T.)
ASTĂZI, ORA 09.00
Ziua Mediului la Aquatim
Staţia de tratare a apei Urseni şi-a deshis astăzi porţile pentru timişorenii preocupaţi de problemele actuale de mediu. Alături de Asociaţia Peisagiştilor din România, Aquatim a dat participanţilor o lecţie despre artă, cultură în aer liber şi natură.
ASTĂZI, ORA 12.00
Informare despre Telefonul Copilului
5 iunie este Ziua împotriva Violenţei asupra Copilului în România. De aceea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a organizat acţiuni de informare a cetăţenilor cu privire la abuzurile împotriva copiilor. Membrii DGASPC au împărţit pliante în zonele centrale ale oraşului cu numărul ,,Telefonului Copilului” 0256-983 unde pot fi raportate cazurile de abuz. (O.T.)























































