Televiziunea cu circuit închis a Penitenciarul Timişoara va emite din această lună

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii vor avea începând din această lună un canal propriu de televiziune cu circuit închis, care poate fi văzut în celule, pe cablu. Postul "local" PS 7 va emite emisiuni pentru reeducarea şi relaxarea deţinuţilor.

Penitenciarul din Timişoara va avea, de la sfârşitul lunii martie, un post de televiziune propriu. Lansarea a fost amânată de mai multe ori din cauza problemelor financiare, însă acum lucrurile au intrat în linie dreaptă după ce a fost amenajat deja spaţiul şi a fost achiziţionată aparatura necesară.

PS 7 de la adresa închisorii

În această lună îi dăm drumul. Trei persoane se vor ocupa de televiziune.  Va putea fi folosită pentru reeducarea şi relaxarea deţinuţilor, pentru transmiterea noilor legi, cât şi pentru transmiterea emisiunilor educative. Postul va fi transmis pe cablu, altături de celalate programe”, a declarat Florin Şerpe, comandantul Penitenciarului Timişoara.

Primul material a fost difuzat

Reporterii Penitenciarului au realizat deja primul reportaj, care a fost difuzat în cadrul evenimentului de prezentare a proiectului „Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor lipsite de libertate”. Ideea televiziunii PS 7 (după strada Popa Şapcă nr.7) îi aparţine lui Cornel Mazilu, unui traficant de droguri, condamnat la 16 ani de închisoare.

Dotare
Studioul PS 7 este într-o magazie a Penitenciarului Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite