Studenţii măcelari de la Medicină, născuţi de Paşte, petrec după gratii
0Carmen Bejan a împlinit duminică 22 de ani şi a petrecut în Penitenciarul Arad, unde a primit pachet şi a fost vizitată de părinţi. Sergiu Florea a împlineste 22 de ani, luni, în a doua zi de Paşte, el fiind încarcerat la Penitenciarul Timişoara.
Studenţii măcelari de la Medicină şi-au sărbătorit zilele de naştere chiar în zilele de Paşte, în spatele gratiilor. Este a doua oară când criminalii îşi serbează ziua de naştere după ce au fost arestaţi în august 2009, pentru că au ucis şi tranşat un rom de 65 de ani, în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie, tot de ziua lui, în 1 august 2009.
Carmen Bejan a împlinit duminică 22 de ani şi a petrecut în Penitenciarul Arad, unde a primit pachet şi a fost vizitată de părinţi. Sergiu Florea a împlineste 22 de ani, luni, în a doua zi de Paşte, el fiind încarcerat la Penitenciarul Timişoara.
Marti, studenţii ucigaşi au termen de judecată în procesul lor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare de magistraţii Curţii de Apel Timişoara, dar speră să scape de puşcărie. Ei pot să primească sentinţa definitivă şi irevocabilă, dacă avocaţii lor nu mai solicită amânări sau expertize. Familia victimei, Trifu Schroth, speră ca studenţii măcelari să primescă închisoare pe viaţă de la magistraţii de la Curtea Supremă.























































