Şocant! Adolescenţi din Timişoara prinşi după ce au făcut prăjituri şi dulciuri din etnobotanice
0
Cel mai tânăr consumator de droguri din Banat are 12 ani. Mai mulţi tineri i-au şocat pe specialiştii de la Centrul Antidrog după ce au gătit prăjituri cu etnobotanice. Consilierii şi psihologii spun că adolescenţii din Banat sunt tot mai atraşi de substanţele stupefiante.
În ciuda campaniilor duse de o serie de instituţii ale statului, dar şi organizaţii non-guvernamentale, împotriva pericolului reprezentat de droguri şi etnobotanice, tinerii din vestul ţării continuă să fie lideri la consumul de stupefiante. Cazurile care ajung la specialiştii Centrului Antidrog din Timişoara sunt tot mai dramatice. Legea pierde teren, iar dealerii de droguri au afaceri tot mai profitabile. Grav este că cel mai tânăr consumator de droguri din Timişoara are doar 12 ani, părinţii lui fiind cei care au cerut ajutorul psihologilor şi al specialiştilor antidrog.
Promoţie la moarte pe internet: etnobotanicele se vând la kilogram, iar autorităţile dorm în papuci
Prăjituri din etnobotanice
„Numărul consumatorilor de droguri a crescut enorm. Ne confruntăm cu un val de persoane care ni se adresează. Sunt atât de mulţi, încât trebuie să facem o selecţie, mai ales că avem un singur psiholog", a spus Mihaela Tomiţă, coordonatoarea Centrului Antidrog Timişoara.
Cel mai grav caz cu care s-au confruntat specialiştii antidrog în 2011 a fost reprezentat de mai mulţi adolescenţi care au fost la un pas să-şi piardă viaţa după ce au gătit mai multe etnobotanice. În loc să prizeze prafurile, tinerii au decis să le folosească pe post de ingrediente speciale într-un chec cu efect ameţitor. Cei care i-au salvat de la moarte au fost chiar părinţii lor. „Tinerii sunt tot mai inventivi când vine vorba de droguri şi etnobotanice. Prietenii lor şi părinţii sunt cei care ne cer ajutorul în numele lor. Noi nu abandonăm", a mai spus Mihaela Tomiţă.
Citeşte alte opinii ale jurnalistului Gerhald Ernst : REAL STORY În România se moare şi din cauza ciclului menstrual























































