Revoluționarul Lorin Fortuna îi bagă în ședință pe consilierii locali din Timișoara
0
Primarul Gheorghe Ciuhandu a convocat pentru joi, la ora 14.00, o ședință extraordinară a Consiliului Local. Întrunirea are loc la cererea Asociației “Victoria” a Luptătorilor in Revoluţie, conduse de Lorin Fortuna.
Consilierii locali din Timișoara se vor întâlni joi într-o ședință extraordinară, la cererea asociației conduse de Lorin Fortuna. Cu ocazia întrunirii, aleșii trebuie să prezinte un punct de vedere oficial față de manifestațiile care au avut loc în ultimele zile în Piața Operei din oraș. De asemenea, ședința are pe ordinea de zi și un punct referitor la proiectele „A treia proclamație de la Timișoara” și „Platforma pentru România”, propuse de Comitetul de Inițiativă „Timișoara 89”. Dacă Lorin Fortuna își va menține punctele de vedere de la manifestațiile dedicate Revoluției, este de așteptat ca principala „țintă” a acestuia să fie Constituția. În același timp, este interesant de văzut dacă aleșii locali vor întruni cvorumul necesar ședinței, fiind de așteptat ca numărul aleșilor prezenți să fie redus.

















































