Revelion Sârbesc cu trubaci, travestiţi şi pahare sparte GALERIE FOTO
0Sârbii din Timişoara au ignorat criza şi s-au distrat în stilul lor propriu în această noapre la Revelionul după calendarul vechi. Aceştia şi-au urat "Srecna Nova Godina" la ora 1 noaptea (ora 24.00 în Serbia).
Muzica a răsunat noaptea trecută în cluburile şi restaurantele din Timişoara, la Revelionul după calendarul Iulian. Sârbii, bulgarii, ruşii şi ucraineni şi-au urat în limba lor „La Mulţi Ani!”. Cea mai mare petrecere a avut la restaurantul Loyd din centrul timişoarei, unde sute de sârbi s-au distrat până la primele ore ale dimineţii. Aceştia au ignorat criza şi au petrecut în stilul lor propriu. „Este Revelion de criză, se resimte peste tot recesiunea economică. Dar distracţia este la nivel maxim. Nu contează banii, ci plăcerea. Putem să ne simţim bine şi cu bani mai puţini. Nu trebuie să avem icre negre şi caviar. Şu cred că noi sârbii ne pricepem la distracţie”, a declarat Momcilo Giurici, unul din petrecăreţi.
Vezi galerie foto de la petrecerea sârbilor
Taxă pe pahare sparte
De atmosferă s-au ocupat invitaţii din Serbia: orchestra de muzica populară Znalti, alături de cunoscuta cântăreaţă Anabela. După miezul nopţii au intrat în rol Trubacii de la Gucia, câştigătorii unui mare concurs de suflători din Serbia. Aceştia au cântat şi alături de Goran Bregovici.
„Am ţinut şi revelionul de acum două săptămâni, dar acum este descătuşarea. Uităm de tot ce a fost rău şi ne gândim cu speranţă la noul an”, a spus Vladimir Popovici.
Şampaniile s-au desfăcut la ora 1 noaptea (ora 24.00 în Serbia), când petrecăreţii şi-au urat „Srecna Nova Godina” şi au început ritualul de spargere a paharelor. Mai cumpătat decât în alţi ani, pentru că şi paharele costă. „Le-am spus că pun taxă pe pahare de 50 de lei. Anul trecut am plătit 30 de milioane de lei vechi pe paharele sparte”, a spus Javor Radovankovici, patronul localului.
Travestit din Novi Sad
Mesele au fost pline cu mâncare tradiţională sârbească. Nu a lipsit afumatul de vită, aivanul, plăcinta sârbească cu caimac, peştele, rulada de purcel, pieptul de curcan, sau friptura de miel. “Peştele nu poate să lipsească de pe masa sârbilor. Se spune că dacă mănânci peşte de Revelion vei depăşi greutăţile şi treci prin viaţă ca peştele în apă”, a mai spus Javor Radovankovici, gazda Revelionului Sârbesc.
Supriza serii a fost invitarea la petrece a unui travestit. Bojan Bleici, un comediant din Novi Sad, a încins atmosfera cântând melodii sârbeşti celebre. Travestitul a alergat printre mese, s-a pus în braţele bărbaţilor, însă nimeni nu s-a supărat.
Sărbătorile vor continua pentru creştii ordodocşi de rit vechi. Urmează Sfinţii Ion şi Ştefan.