Premieră în învăţământul românesc: Universitatea de Vest din Timişoara a semnat un parteneriat cu opt Inspectorate Şcolare Judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la semnarea parteneriatului. FOTO: opiniatimisoarei.ro
Imagine de la semnarea parteneriatului. FOTO: opiniatimisoarei.ro

Parteneriatul are menirea de a atrage cei mai buni elevi spre instituţia de învăţământ superior, dar şi de a-i sprijini pe profesorii din mediul preuniversitar, care vor beneficia de sprijin în vederea pregătirii profesionale şi obţinerea definitivatului şi a gradelor didactice I şi II.

Înţelegerea a fost semnată de către reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara şi inspectorii şcolari generali din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad, Hunedoara, Bihor, Mehedinţi, Gorj şi Alba. "Asistăm la o premieră, noi suntem dinamici şi în lumea aceasta nu rezistă cei mai puternici şi cei mai slabi, ci cei care se adaptează. Deci, noi suntem o universitate care se adaptează, nu aşteptăm decizii centrale, încercăm să fim actori activi ai mediului educaţional şi de cercetare. Pentru a avea studenţi buni trebuie să mergem la ei acasă, acolo unde ei se pregătesc. Trebuie să găsim soluţiile cele mai bune pentru a genera creşterea procesului educaţional", a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest Timişoara.

Acţiunile concrete care vor apărea ca rezultat al acestui parteneriat cuprind, printre altele, o “Zi a porţilor deschise la UVT”, invitarea elevilor pentru a deveni pentru o zi studenţi la Timişoara, prezentarea ofertei universitare a UVT în judeţele participante, dar şi susţinerea de proiecte educaţionale şi de cercetare comune. În plus, la nivelul Universităţii de Vest va fi realizat un fond de premiere din care vor fi răsplătiţi cei mai buni profesori şi elevi. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite