Povestea timişorencei care a uimit Vietnamul şi Turcia. Află cum a reuşit să cucerească Aimi scena dance orientală
0Timişoreanca a avut parte de un Revelion fascinant în cel mai mare oraş al Vietnamului. Aimi pare să dea lovitură după lovitură. În timp ce în ţară mai toate ştirile din noul an încep cu scandaluri, crime şi accidente, cântăreaţa Aimi tace şi face pe scena dance.
Timişoreanca a revenit din Vietnam, unde a fost invitată să cânte la cumpăna dintre ani, iar acum savurează evenimentul de vis la care a fost părtaşă. Aimi a concertat de Revelion în piaţa centrală din Ho Şi Min, în faţa a peste 300.000 de oameni.
Artista a plâns de fericire după o noapte pe care nu o va uita niciodată. A fost fără îndoială cel mai important concert din cariera ei, iar toate semnele indică faptul că nu se va opri aici.
GALERIE FOTO: sursa: thanhnien online
„Acesta este cel mai bun spectacol pentru mine până în prezent. Să cânt în faţa a 300.000 de spectatori este ceva dincolo de imaginaţia mea. Eu vă iubesc pe toti. Apreciez că noul an 2012 nu ar putea fi decât minunat! Publicul din Vietnam mi-a oferit momente foarte fericite. Am plâns de fericire”, a spus Aimi.
Aimi a cântat printre altele deja cunoscutele sale hituri „Deep Inside”, „I love you Istanbul”, „Out of my way” sau „One Love”. Împreună cu Aimi, pe scenă au mai fost DJ-ul de origine turcă Emrah, chitaristul Joi Basu, de origine indiană, dar care trăieşte în California, cât şi doi dansatori. Sute de mii de spectatori, în special tineri, au dansat toată noaptea şi s-au bucurat alături de Aimi la intrarea în noul an.
A cucerit Turcia în 2010
Economia vietnamezilor are unul dintre cele mai mari ritmuri de creştere din Asia. Ţara are o populaţie de 82 de milioane de locuitori. Capitala este Hanoi, însă cel mai mare oraş din Vietnam este Ho Şi Min, cu peste 7 milioane de locuitori. Aimi s-a născut la Deva, dar de ani buni trăieşte la Timişoara. A început să cânte la vârsta de 16 ani. După doar doi ani, tânăra a devenit cunoscută în Europa cu piesa „Out of My Way”, apoi a urmat „Deep Inside”, care a intrat în mai multe topuri din Europa.
„Mai mult pe afară suntem decât acasă. Înseamnă că muzica noastră este apreciată. Eu scriu şi texte, dar s-a implicat mult şi Gino Manzotti. Mai avem un studio la Timişoara, al lui Florin Pop, cu care lucrăm”, a mai spus Aimi.
Emrah Is ft. Aimi - Deep Inside // HCM City... de EmrahIs
Anul 2010 a însemnat pentru ea cucerirea tinerilor din Turcia. Hitul „vinovat” este „I Love Istanbul”, unde apare alături de DJ Emrah, un cunoscut muzician din ţara Bosforului. De altfel, între cei doi s-a legat o coloborare fructuoasă, iar roadele se culeg la concertele din afara României.
Aimi lucrează alături de Gino Manzotti, «creierul» trupei DJ Project