PORTRET: Gheorghe Moldovan comisarul-şef care a adus „mascaţii”
0
A venit cu ideea înfiinţării de trupe speciale de intervenţie, a fost printre primii poliţişti români care a aderat la IPA şi printre primii ofiţeri care a dat în judecată Ministerul de Interne.
Comisarul-şef Moldovan pare că s-a născut să fie şef în Poliţia Timiş. Din cei 23 de ani de carieră, aproape 16 ani i-a petrecut în funcţii de conducere. Acum ofiţerul este de mai bine de doi ani şeful poliţiştilor de la circulaţie care fac controale pe toate drumurile naţionale şi europene din Timiş.
Moldovan este recunoscut însă ca ofiţerul care a importat „mascaţii” în România. Împreună cu un alt coleg a fost în anul 1997 într-un schimb de experienţă în Franţa. „Acolo am văzut că au trupe speciale de intervenţie în fiecare unitate teritorială. La noi, până atunci, dacă era un scandal, o bătaie generalizată ori un nebun care încerca să omoare pe toată lumea, intervenea cine apuca. Şefii adunau poliţiştii care erau de serviciu pe la secţii şi nu conta dacă erau dotaţi, dacă aveau intervenţie, erau trimişi la intervenţie”, a spus comisarul-şef Moldovan.
După ce s-a întors în ţară, împreună cu un coleg al său, Moldovan a propus înfiinţarea de trupe speciale în fiecare judeţ. Într-o primă fază proiectul a fost experimental şi s-a format o trupă de intervenţie în Poliţia Timiş. „La început şefii nu au vrut să audă de mascaţi, trupe speciale. Acum există mascaţi în fiecare judeţ”, a spus şeful poliţiştilor de la circulaţie. Comisarul-şef Moldovan a fost şi primul dintre şefii Poliţiei Timiş care a îndrăznit să dea în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor după ce a fost schimbat din funcţie în mod abuziv.
Precedentul care nu a fost să fie
„Eu am fost adjunct al şefului Poliţiei Timiş. Când a venit controlul, m-au acuzat de management defectuos şi pentru că am fost obedient politic şi m-au dat jos din funcţie, însă nu au motivat şi nu au putut să dovedească. Am mai stat pe funcţie doi ani, însă am pierdut procesul la Curtea Supremă de Justiţie. Dacă eu câştigam, se crea un precedent periculos, puteau să câştige zeci, poate sute de poliţişti demişi abuziv. Astfel se creea un haos cu funcţiile de conducere în Ministerul de Interne, un blocaj. Nimeni nu îşi dorea acest lucru”, a mai spus Moldovan.
Ofiţerul a fost printre primii din Poliţia Română care a devenit membru al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, care numără câteva milioane de poliţişti în toată lumea.
„Au venit poliţiştii italieni cu ajutoare în România şi atunci am auzit prima oară de IPA. M-au întrebat dacă sunt membru şi îmi era greu să le explic că în România, până atunci, puteai să fi membru într-o singură organizaţie, cu forţa: Partidul Comunist Român”, îşi aminteşte Moldovan.
Întrebări şi răspunsuri
Cum i-a ajutat IPA pe poliţiştii din Timiş?
Poliţia Timiş a trecut de la maşinile de scris la computere după ce, cu ajutorul IPA, am obţinut 300 de bucăţi scoase din uz din Germania, de la poliţie. Pentru noi, care nu am văzut computere, erau foarte bune. Unele funcţionează şi acum.
Aţi fost şef la Poliţia Rutieră, la Biroul Judiciar, adjunct de Poliţia Timiş, acum sunteţi tot şef la Rutieră. Nu-i mai lăsaţi şi pe alţii la şefie?
Eu m-am luptat la concursuri pentru ocuparea funcţiilor cu alţi poliţişti. Uneori am câştigat, alteori am pierdut postul de conducere. Eu cred că sunt un bun manager, altfel nu eram şef şi acum, după ce m-am judecat cu ministerul.
Ce-i place
„Îmi place că de doi-trei ani poţi să vorbeşti în Ministerul de Interne şi te mai şi ascultă cineva. Există sindicate care încep să aibă putere şi care ajută poliţiştii. Şefii învaţă uneori cu duhul blândeţii, alterori sunt nevoiţi să-şi asculte subalternii şi să le accepte ideile şi soluţiile”.
Ce nu-i place
„Nu-mi place că poliţiştii nu sunt uniţi. Dacă am învăţa să fim uniţi, cum sunt medicii, judecătorii sau avocaţii, am avea multe de câştigat. Poliţiştii din diversele structuri trebuie să accepte că sunt de aceeaşi parte a baricadei.“
Profil
Născut. 20 decembrie 1960
Educaţie. Şcoala de Ofiţeri „Alexandru Ioan Cuza”
Job. Şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Poliţiei Rutiere Timiş
Familie. Căsătorit, are un copil