Piromanii din Timiş se bucură de libertate. Niciunul dintre cei cinci tineri nu a fost arestat preventiv
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta au stabilit că cei cinci tineri suspecţi de producerea mai multor incendii nu reprezintă un pericol public şi pot fi cercetaţi în stare de libertate. Până în prezent, poliţiştii au probat 13 distrugeri prin incendiere comise de cei cinci tineri.
Doi dintre tineri nu pot părăsi localitatea timp de 30 de zile, iar ceilalţi trei nu pot pleca din ţară în următoarele 30 de zile. Nopţile trecute, poliţiştii din Gătaia au fost anunţaţi că a luat foc un depozit de fân din localitate. La câteva sute de metri de locul în care pompierii se luptau să stingă flăcările, oamenii legii au depistat doi tineri care aveau asupra lor o brichetă. Aceştia au recunoscut rapid că împreună cu alţi trei, au provocat mai multe incendii, începând cu octombrie 2009. Tinerii au vârste între 16 şi 24 şi sunt cu toţii din Gătaia. Într-unul dintre incendiile provocate de ei au murit arse cinci vaci gestante şi un viţel.
„În total, poliţiştii au reuşit să probeze 13 fapte de distrugere prin incendiere în urma cărora părţile vătămate, toate din Gătaia, au suferit pagube de mii de lei fiecare ca urmare a incendierii a sute de tone de fân şi a mai multor locuri de depozitare", a declarat Mădălina Mezdrea, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Cei cinci riscă până la 15 ani de închisoare, prin distrugere prin incendiere.





















































