Pedofil german arestat vineri pentru 29 de zile de către Tribunalul Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean german în vârstă de 70 de ani, cu domiciliul în Igriş, judeţul Timiş, a fost reţinut de poliţişti pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu cel puţin o minoră.

Bătrânul a fost reţinut 24 de ore săptămâna trecută, însă a fost lăsat liber de Tribunalul Sânnicolau Mare. Procurorii au formulat recurs, iar astăzi Tribunalul Timiş a decis arestarea suspectului pentru 29 de zile.

Totul a început după ce o cunoştinţă din Germania a celui arestat a făcut o plângere la poliţie în ţara respectivă, susţinând că are informaţii conform cărora neamţul stabilit la Igriş ar fi întreţinut relaţii sexuale cu trei minore în vârstă de 11, 14 şi 16 ani, între 2011 şi 2012. Autorităţile germane au transmis informaţiile Poliţiei Române, care au început cercetările.

Casa suspectului a fost percheziţionată, iar poliţiştii au ridicat două laptopuri şi un computer care vor fi verificate pentru a căuta informaţii legate de caz. În timpul cercetărilor, neamţul le-ar fi mărturisit anchetatorilor că ar fi întreţinut relaţii sexuale doar cu una dintre fete, iar cu celelalte două s-ar fi uitat la filme pornografice. Fetele erau şi plătite pentru "servicii", cu sume modice. Cetăţeanul german este acum cercetat pentru relaţii sexuale cu minore şi perversiuni sexuale, infracţiuni în formă continuată.

Acum câteva zile, un alt bărbat a fost văzut de un martor în timp ce încerca să sărute o fetiţă de 9 ani, într-un parc din Timişoara, după ce în prealabil îi cumpărase o îngheţată. Poliţiştii au fost alertaţi şi l-au luat pe bărbat chiar din parc, ducându-l la audieri. Chiar dacă i s-a făcut dosar penal pentru corupţie sexuală, bărbatul este cercetat în stare de libertate.

Citeşte şi:

Antrenor de arte marţiale din Timişoara, ridicat de mascaţi pentru pedofilie

Poliţiştii timişoreni au reţinut un pedofil care făcea poze victimelor

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite