Patroana agenţiei de turism Colibri riscă până la 12 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia a început cercetările împotriva Mariei Petran, patroana agenţiei de turism Colibri, care a fost declarată falimentară. Peste 20 de persoane au depus deja plângerile penale pentru înşelăciune.

Maria Petran, patroana agenţiei Colibri este încolţită din toate părţile. Pe lângă cei aproape 200 de clienţi care au fost ţepuiţi cu excursii, băncile şi firmele cu care a colaborat, cât şi cămătarii care au împrumutat-o cu bani, pe umele ei se află şi poliţiştii. În urma plângerilor depuse de peste 20 de persoane, care o acuză pe Maria Petran de înşelăciune, poliţia a început deja cercetările. “Deocamdată suntem în cercetări, după ce am primit plângerea mai multe persoane. Probabil că vor mai veni şi alte plângeri. Trebuie să stabilim ce s-a întâmplat în acest caz şi cum au decurs lucrurile. Se vor face apoi încadrările juridice. Măsura de reţinere o poate lua doar procurorul”, Marilena Apostolache, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.



Vezi galerie foto cu revolta celor înşelaţi de Colibri

“S-a săvârşit infracţiunea de înşelătorie”

Dacă va fi găsită vinovată, Maria Petran riscă să fie condamnată de la şase luni la 12 ani, conform articolului 215 din Codul Penal. “Oamenii prefer să aştepte soluţia legală prinvind falimentul, în speranţa că îşi vor recupera banii. Unii din ei au depus deja plângere penală împotriva Mariei Petran pentru înşelătorie. Noi vrem să atragem o răspundere personal şi trebuie să dovedim că a fost un faliment în urma unui management fraudulos. S-a săvârşit infracţiunea de înşelătorie”, a spus Cristian Clipa, avocatul unor clienţi păcăliţi.

Maria Petran nu poate fi reţinută pentru că nu are calitatea de inculpat. "Nu cred că procurorul se va grăbi să ceară reţinerea ei. Poate că ar putea cere preventiv interdicţia de a părăsi ţara", a mai spus Clipa.

image

Citiţi şi:

Agenţia de turism Colibri, acuzată că a dat ţepe de mii de euro, a intrat în faliment

Ţeapă cu excursii de mii de euro: revoltă la sediul agenţiei de turism Colibri din Timişoara

Plângere penală pentru „ţeapa Colibri“. Patroana este acuzată de înşelăciune

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite