Video Orașele Banatului, apăsate de moștenirea istorică. Clădirile care le-au dat culoare de secole, greu de reanimat
0Orașele mici din sud-vestul României au avut o misiune dificilă în a-și păstra patrimoniul arhitectural, iar trecerea timpului a transformat tot mai multe dintre clădirile lor istorice, vechi din secolele XVIII - XIX, în locuri pustii și uitate.
Aflate în sud-vestul și vestul României, orașele din regiunea istorică a Banatului s-au dezvoltat treptat începând cu secolul al XVIII-lea, când acest ținut aflat la frontiera imperiilor Austriac și Otoman, dar și la contactul cu Transilvania și Țara Românească, a devenit o destinație pentru zeci de mii de coloniști germani (șvabi).
Noii veniți s-au stabilit atât în ținuturile mlăștinoase ale Câmpiei de Vest, cât și în regiunea montană sălbatică, acoperită de păduri seculare, dar extrem de bogată în resurse naturale, trăind alături de români, sârbi și alte populații balcanice, maghiari și evrei.
Orașele prospere din trecutul Banatului
Terenurile extrem de productive din zonele de șes și câmpie, pădurile întinse și resursele minerale bogate din Munții Banatului și Poiana Ruscă au făcut ca regiunea să se dezvolte accelerat, susținută de comunități bine organizate și harnice. Timișoara, cel mai important oraș al Banatului, și-a extins cartierele istorice în jurul vechii sale cetăți, ridicate în Evul Mediu, pe vadul mlaștinilor dintre râurile Timiș și Bega.
Aflate la zeci de kilometri de Timișoara și legate de ea, încă din secolul al XIX-lea, prin căi ferate și drumuri accesibile, localitățile Lugoj, Caransebeș, Oravița, Anina, Reșița și Băile Herculane s-au transformat treptat în orașe cosmopolite, cu populații dominate de locuitori români sau șvabi și cu numeroase minorități.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Banatul era una dintre cele mai moderne regiuni ale Imperiului Austriac, iar piețele centrale ale orașelor sale, dominate de clădiri impozante, ilustrau prosperitatea ținutului. Situația regiunii avea să se schimbe în secolul XIX, iar în ultimele decenii multe dintre orașele sale au intrat în declin. Timișoara a rămas în continuare unul dintre cele mai dezvoltate orașe din România, însă micile orașe cosmopolite ale Banatului nu au ținut pasul cu „capitala Banatului”.
Centrele orașelor Lugoj, Oravița și Caransebeș, vechi târguri și noduri de comunicație din regiune și-au pierdut din animația din trecut, devenind mai liniștite, dominate de clădiri vechi de secole, acum nelocuite sau nefolosite, peste care timpul și-a pus amprenta. Băile Herculane, cea mai căutată stațiune balneară din sud-vestul României, a păstrat, la rândul ei, un ansamblu de clădiri istorice valoroase, însă multe dintre acestea au rămas părăsite și periclitate.
Podul emblematic din Lugoj, vechi de peste 120 de ani
Peste 35.000 de oameni locuiesc în Lugoj (județul Timiș), unul dintre vechile orașe ale Banatului, important târg medieval, dar și centru cultural și religios în trecut.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Lugojul român și Lugojul german, două localități distincte despărțite de râul Timiș, s-au unit într-o singură urbe, locuită de români, șvabi, balcanici, evrei și maghiari. Un pod de fier, lung de 35 de metri, ale cărui componente au fost construite în Uzinele StEG din Reșița, le conectează din anul 1902.
Timpul și circulația intensă au lăsat urme în înfățișarea podului peste Timiș, iar nevoia de reabilitare a fost reclamată frecvent în ultimii ani.
„De la ultima verificare temeinică a podului (singura!), efectuată în 1962, când au fost întărite și completate niturile existente, s-au mai executat periodic lucrări superficiale de mentenanță, care au vizat însă suprastructura podului: sablarea și remedierea căii de rulare. În aceste condiții, raportându-ne la valoarea arhitecturală a obiectivului, considerăm necesară clasarea lui ca monument istoric, respectiv urgentarea procesului de consolidare (structură metalică, picior de beton și zidărie) și conservare a bătrânului pod de fier”, informa Ilie Sârbu, de la Asociația Culturală „Salvați Patrimoniul Timișoarei”.
În 2025, podul a intrat în restaurare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, însă ulterior lucrările au fost oprite, odată cu finanțarea lor.
În cartierele de pe malurile Timișului, mai multe clădiri administrative și de locuit, foste palate, biserici sau hoteluri, unele din secolul al XIX-lea, sunt și ele degradate. Cele mai multe se află în jurul Pieței Iosif Constantin Drăgan (1917–2008), miliardarul român născut în Lugoj, care a înființat aici o universitate.
Caransebeș și Oravița, cuprinse de liniște
Centrul istoric al orașului Caransebeș oferă o priveliște asemănătoare celui din Lugoj, cel puțin în privința parcurilor cu arbori bătrâni, în jurul cărora au fost construite cele mai impozante clădiri.
Caransebeș, un oraș cu 22.000 de locuitori, aflat la mai puțin de 50 de kilometri de Lugoj, s-a dezvoltat pe locul unor așezări antice aflate la confluența văilor Timișului, Bistrei și Sebeșului, fiind un nod de comunicație important al regiunii.
Centrul istoric cuprinde numeroase clădiri din secolul al XIX-lea, dar și biserici mai vechi, valoroase pentru comunitate. Unele construcții au avut de suferit în ultimele decenii, ajungând în pragul prăbușirii.
Micul oraș istoric al Banatului Montan
Orașul Oravița, un vechi centru al comerțului și mineritului, cu mai puțin de 10.000 de locuitori, cuprinde și el aproape 50 de clădiri monument, multe fiind însă lăsate să se degradeze.
Cea mai faimoasă dintre ele este Teatrul „Mihai Eminescu”, o clădire elegantă, cu o arhitectură inspirată de cea a unui teatru vienez, construită la începutul secolului al XIX-lea. Lucrările de renovare din ultimii ani, nefinalizate, au redus riscurile ruinării edificiului.
Aproape la fel de vechi, clădirile stației de cale ferată a Oraviței au avut însă mai mult de suferit. Cele mai multe dintre clădirile gării, vechi din secolul al XIX-lea, sunt în stare avansată de degradare, iar unele s-au ruinat pentru totdeauna. Oravița este legată de orașul minier Anina printr-una dintre cele mai vechi căi ferate montane din România, înființată la mijlocul secolului al XIX-lea și folosită în prezent în scop turistic.
În vecinătatea stației CFR Oravița, un cartier de blocuri muncitorești amintește de vremea în care orașul era unul al navetiștilor spre minele metalice și de cărbune din Banatul Montan.
„În stația CFR lucrau în trecut peste o sută de oameni. O mulțime de trenuri cu cărbune, lemn, cereale, materiale și oameni tranzitau gara din Oravița, venind dinspre Anina sau dinspre Iam și Baziaș. Acum, mai suntem câțiva”, relata un angajat al gării din Oravița.
Centrul istoric din Băile Herculane așteaptă restaurarea
Băile Herculane ocupă un loc important între stațiunile balneare din România. Termele de aici au fost amenajate de romani în primii ani ai secolului al II-lea. Băile se aflau pe ruta primului drum imperial, în apropiere de Orșova (antica Dierna), locul prin care armatele conduse de Traian au trecut Dunărea pentru a invada Dacia.
Ruinele stațiunii romane au fost dezgropate în secolul al XVIII-lea, după secole în care pământul și pădurile le-au ascuns privirilor oamenilor. Antica Ad Aquas Herculi Sacras a fost transformată în secolul al XIX-lea de habsburgi într-o stațiune atractivă, preferată de membrii familiei imperiale. Mai multe clădiri de epocă, băi și poduri, devenite monumente istorice, s-au păstrat din acea perioadă, însă doar câteva au putut fi renovate.
Construită în stil baroc, sprijinită pe coloane impozante și împodobită cu picturi inspirate din mitologia greco-romană, gara stațiunii din Banatul Montan a fost înființată la mijlocul secolului al XIX-lea. În ultimii ani, degradarea ei s-a accentuat, însă soarta clădirii s-ar putea schimba în perioada următoare, odată cu restaurarea așteptată.
La fel de vechi, dar inaccesibile în prezent, Băile Neptun din centrul stațiunii au avut o soartă mai dramatică. Locul unde au fost cazați împăratul Franz Joseph al Austriei și soția sa, Elisabeta (Sisi), a fost cuprins de degradări accentuate, iar intervențiile de urgență din ultimii ani nu au fost suficiente pentru a îndepărta pericolul de prăbușire al unor componente ale ansamblului istoric. În fața clădirii emblematice a stațiunii, un vechi pod de fier peste râul Cerna a rămas și el închis, din cauza stării dezastruoase în care a ajuns. Și totuși, orașul-stațiune continuă să îi fascineze pe turiști.
„Pe lângă plimbările relaxante prin stațiunea Băile Herculane – prima stațiune documentată din România, aflată la apogeul dezvoltării sale în secolul al XIX-lea – poți descoperi și alte locuri interesante, precum Băile Neptun, astăzi în paragină, dar adevărate monumente de arhitectură din secolul al XIX-lea, statuia lui Hercules, vechea gară construită în 1886, Cazinoul sau un muzeu care expune artefacte romane”, recomandă un turist străin pe o platformă de turism.
Un alt vizitator observă că unele clădiri istorice au fost renovate, printre ele numărându-se vechiul pod de piatră peste Cerna.
„Deși românii sunt melancolici, gândindu-se la gloria de odinioară a Băilor Herculane, se poate observa că se fac pași pentru restaurarea centrului vechi”, afirmă vizitatorul.
Se încarcă comentariile...
