O patroană de pompe funebre din Lugoj este cercetată pentru credite false
0Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor Lugoj efectuează percheziţii, în această dimineaţă, la trei firme şi mai multe adrese ale unor persoane fizice.
Capul reţelei este patroana unei firme de pompe funebre din Lugoj. Totul a ieşit la iveală după ce, în luna ianuarie, o femeie care a fost
păcălită să ia un astfel de credit a fost anunţată că banca trebuie
să-i ia casa. Aceasta s-a prezentat la poliţie crezând că este doar
girant la creditul respectiv.
În acest caz sunt cercetate 46 de persoane. Femeia este acuzată că a aleiberat adeveriunţe de salarii pe firma sa unor oameni fără loc de muncă şi le dădea acestora la fiecare credit luat între 500 şi 700 lei. Conform www.redesteptarea.ro, oamenii nu ştiau însă că ei sunt titularii creditului, ci credeau că sunt doar giranţi.
Creditle s-au luat în perioada 2004-2010. Actele îi aşteptau gata de semnat la sucursala unei bănci din Făget, iar aceştia îşi încasau sumele pe loc, fără ca măcar funcţionarii băncii să-i atenţioneze că ei au contractat creditul. Valoarea totală a creditelor luate în acest mod depăşeşte un milion de lei.
Percheziţiile se efectuează la mai mulre adrese din Lugoj. Patroana firmei de pompe funebre este cercetată pentru fals, uz de fals şi înşelăciune, iar cele 46 de persoane sunt şi ele cercetate pentru că au acceptat să apară ca salariaţi fictivi ai societăţii respective contra unor sume de bani.























































