Nota zece la teorie, patru la practică pentru mulţi studenţi timişoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii timişoreni se plâng că nu au experienţă
Studenţii timişoreni se plâng că nu au experienţă

Mulţi studenţi se lovesc de lipsa de experienţă când vor să-şi găsească un job. Soluţia salvatoare pentru aceştia este practica făcută la facultate.

Tot mai mulţi tineri absolvenţi de facultate se lovesc de imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, mai ales dacă nu au lucrat şi nu au fost implicaţi în activităţi extraşcolare în timpul studenţiei. Tinerii se declară nemulţumiţi de practica pe care o fac în facultate. „Nu prea am făcut practică. Am fost în vizită la câteva instituţii, unde cineva ne-a povestit în ce constă ceea ce o să facem pe viitor. Facultatea nu oferă practică prea multă, iar acest lucru mă nemulţumeşte", a spus Violeta Miculescu, studentă, de 20 de ani.

„În viaţa reală te întâlneşti cu excepţia de la regulă"

Proaspeţii absolvenţi de facultate ies din universitate visători, cu planuri măreţe de viitor. Visurile le sunt, însă, de multe ori spulberate odată ce tinerii încearcă să se angajeze. „Este foarte importantă practica. Angajatorii caută oameni cu experienţă, iar dacă studenţii nu o au, sunt angajaţi sub nivelul pregătirii lor. În viaţa reală te întâlneşti cu excepţia de la regulă", a spus Adriana Blagoiev, director regional Manpower. Potrivit acesteia, nici companiile nu îşi asumă riscuri atunci când studenţii le vin în practică. „Acestea nu le lasă studenţilor accesul la informaţia confidenţială", a explicat Adriana Blagoiev. Din această cauză, tinerii sunt puşi în situaţia de a face o muncă necalificată şi nu ceea ce i-ar ajuta în specializarea pe care o au.

Profesorii universitari observă şi ei lipsa experienţei atunci când studenţii au de făcut lucruri practice. „Încercăm să implicăm studenţii în tot felul de activităţi practice. Se observă că nu au experienţă", a spus Viorel Marineasa, profesor conferenţiar la secţia de Jurnalism a Universităţii de Vest din Timişoara.

Citeşte şi:

VIDEO: Cum se distrează studenţii timişoreni în sesiune

FOTOREPORTAJ: Nebunie la xerox în Complexul Studenţesc din cauza sesiunii

Topul maşinilor studenţeşti: Oltenii şi bihorenii au cele mai tari autoturisme

VIDEO: Distracţia din cămine ajunge pe YouTube

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite