Nostalgii timişorene: Un spectacol de operă în Parcul Rozelor, în anul 1952

Feastivalul de Operă şi Operetă din Parcul Rozelor, în vremurile noastre

În luna august va avea loc cea de a noua ediţie a Festivalului de Operă din Parcul Rozelor. Vom vedea că evenimentele clasice din acest din Teatrul de Vară au fost obişnuite în epocă

Unul din evenimentele de marcă al Timişoarei a devenit Festivalul de Operă şi Operetă, care se desfăşuară în luna august, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor.

Anul acesta va fi cea de a noua ediţie organizată de Opera Română din Timişoara, care aduce în Parcul Rozelor spectacole de mare ţinută. 

Evenimentele de clasă din acest parc minunat din oraş au fost obişnuite pe vremuri. Publicistul Paul Răzvan a povestiti în "Nostalginii timişorene– album despre oraşul de altădată” o întâmplare care a avut loc în 1952.

Era în 1952, într-o seară din luna lui Cireşan...La Teatrul de Vară din Parcul Rozelor, Opera timişoreană prezenta o serie de spectacole cu piese de mare popularitate, având ca oaspeţi două voci celebre ale Operei Române din Bucureşti: baritonul Petru Ştefănescu-Goangă şi tenorul Dinu Bădescu. De prisos să mai adăugăm că de fiecare dată, Teatrul de Vară era arhiplin. Scena era înzestrată cu microfoane şi difuzuare, ca la orice spectacol în aer liber.

...În acea seară era programat „Rogoletto” de Giuseppe Verdi. Ştefănescu-Goangă interpreta pe bufon, iar Dinu Bădescu pe ducele de Mantua.

Vremea era foarte plăcută, publicul aşteptând cu nerăbdare, dar şi în deplină linişte (aproape cu evlavie!) primele acorduri.

Soliştii, orchestra, corul-cu toţii ne făceau, pe noi, spectatorii, să participăm cu sufletul la petrecerea de la Curte, ori la zbuciumul şi suferinţa lui Rigoletto. Uitaserăm că nu ne aflăm sub cupola sălii de operă, ci sub o altă „cupolă”, plină de stele...(Desigur, mulţi dintre spectatorii timişoreni de atunci îşi mai amintesc şi azi de acea adevărată „seară de pomină).

Pe la actul al doilea, am început să zărim, în depărtări unele licăririscurte. Dar cine le lua în seamă? Ne vom fi gândit poate, că undeva, la mulţi kilometri de oraş. S-o fi iscat vreo ploaie mai iute, mai aprigă, aşa, ca de vară. Aici, însă, era linişte. (O fi fost acea linişte dinaintea celor ce avea sa vină?...)

La puţin timp, începuseră să simţim şi noi scurte pale – e drept uşoare-de vânt. Parcă şi frunzele pomilor din parc foşneau mai cu înfiorare. Dar, cele de pe scenă ne furau cu totul.

Mai apoi, vânticelul începu să capete putere, astfel că, pe când Gilda cânta o arie, unul din panourile decorului se răsturnă, gata-gata s-o lovească...Incidentul n-a împiedicat, însă, continuarea spectacolului (deşi clipirile din zare deveniseră mai dese şi mai luminoase; ba se auzeau de-acum şi bubuituri înfundate ale tunetelor).

Spectacolul de pe scenă a ajuns la ultimul act. Acţiunea, după cum se ştie, se petrece în preajma unui han, într-o atmosferă sumbră. Rigolettp cere lui Sparafucile (hangiul-cârciumar, om gata de orice ticăloşie) să-l ucidă pe duce; cei doi se tocmesc asupra preţului faptei. Muzica însăşi sugerează atât drama ce va să se petreacă, dar şi venirea unei...furtuni, ce e pe cale de a se dezlănţui (în acţiunea operei).

Bufonul cel cocoşat îşi joacă rolul cu măiestrie: încearcă să-şi stăpânească nerăbdarea, aşteptând împlinirea răzbunării împotriva ducelui. Se uită când într-o parte, când întra-alta, ridică apoi privirea în sus şi neliniştea se izbucneşte în cuvintele: „Se apropie furtuna!...”. În clipa următoare, ca o...confirmare, undeva pe aproape cade un trăznet (real!), urmat imediat de un tunet năpraznic...

Imagini de la ediţia din 2012

Cu tot dramatismul acţiunii şi muzicii, publicul a izbucnit în aplauzefrenetice, însoţite de...hohote spontane de râs, la adresa nu a interpreţilor, ci a situaţiei de moment.

Cei din orchestră au şi început să îşi strângă instrumentele. Pe scenă, însă, apare şi Dinu Bădescu (ducele, care „dormea” în han, după cum îi cerea rolul). Se apropie de unul din microfoane şi, amuzat de „succesul” lui Ştefănescu-Goangă, improvizează un scurt recitativ (evident, neacompaniat de orchestră): „Vi-ne o ploa-ie mare-re!...”. Un nou ropot de aplauze, un val de râsete; noi, cei din bănci, ne ridicăm în picioare, într-o atmosferă de bună dispoziţie, dar – de fpat – siliţi să plecăm în mare grabă, să ne adăpostim pe unde putem, de vântul devenit vijelie şi de stropii mari şi iuţi ce începuseră să cadă!

"Nostalginii timişorene– album despre oraşul de altădată” (ediţia a III-a), este titlul volumui scris de publicistul Paul Răzvan (1928-1995), care a apărut la 16 ani de la moartea autorului. Articolele despre "Timişoara de altădată" au fost publicate de Paul Răzvan în revista "Timişoara Internaţional" până în ianuarie 1995.Cartea a fost finanţată şi editată de Consiliul Judeţean Timiş.

Citiţi şi:

EPISODUL 1 „Cel din urmă bastion”

EPISODUL 2.  „Din viaţa Castelului”

EPISODUL 3 "Pe vremea tramvaiului cu cai"

EPISODUL 4 Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru 

EPISODUL 5 Amintiri despre oraşul de altădată: Hoteluri şi localuri de lux din secolele XVIII-XIX-lea 

EPISODUL 6 Cum mergeau oamenii la "mozi"

EPISODUL 7 Buteliile Shell-Gas şi Aragaz din actuala cofetărie Violeta

EPISODUL 8 Povestea uzinei de gaz din Timişoara, apărută în 1858

EPISODUL 9 Pe urmele unui celebru "fotoreporter" din Imperiul Austro-Ungar

EPISODUL 10 Timişoreanul care trimitea alimente în Germania, în schimbul unor acordeoane

EPISODUL 11 Elitelele se plimbau pe Corso, elevii, studenţii şi militarii pe Surogat

EPISODUL 12 Plimbare prin magazinele de pe Corso, de acum peste 70 de ani

EPISODUL 13 O „raită” prin prăvăliile de pe Surogat, unde erau doar două clădiri