FOTO Nostalgii timişorene: Elitelele se plimbau pe Corso, elevii, studenţii şi militarii pe Surogat
0
Pentru timişoreni, Corso a fost şi a rămas, de zeci şi zeci de ani, locul ce mai îndrăgit de plimbare, de întâlnirea cu prietenii
Nu se poate imagina un oraş care să nu aibă un Corso, adică o arteă centrală, destinată cu precădere promenadei. Fiecare urbe îşi are un Corso al său; iar fiecare corso îşi are farmecul său, frumuseţea sa aparte...
Şi pentru timişoreni, Corso a fost şi a rămas, de zeci şi zeci de ani, locul cel mai îndrăgit de plimbare, de întâlnire cu prietenii, de “ieşire” la o cafea ori la...o bere!
În Timişoara, din anii de după întâiul Mare Război şi până în 1947, spaţiul cuprins între Teatru şi locul unde astăzi e Catedrala Ortodoxă, se numea bulevardul Regele Ferdinand. După aceea a primit numele de 30 Decembrie. Azi este Piaţa Victoriei. Timişorenii îi spun şi Piaţa Operei; indiferent însă de numele oficial sau neoficial, locul este Corso-ul oraşului nostru.
Să dăm înapoi filele calendarului şi să facem un mic tur pe Corso, - aşa cum era el acum jumătate de veac.
De fapt, pe atunci, Corso era de denumirea doar a laturii dinspre marile restaurante Palace şi Lloyd (acesta din urmă fiind pe atunci o luxoasă cafenea, în care însă se putea lua şi masa de prânz ori cina). Amândouă localurile aveau saloane elegante, cu lambriuri, mobilier, lustre – lucrate în stil Art nouveau.
Celălalt trotuar al bulevardului (de pe partea clădirii Camerei de Comerţ) este numit, familiar,...“Surogat de corso” sau simplu - Surogat.
Exista şi pe atunci peluza cu ronduri de flori, cu bănci şi boschete; dar existau şi cele două linii de tramvai, de o parte şi de alta a peluzei, - precum şi carosabilele pentru autovehicule de tot felul. Nu te puteai plimba decât pe trotuare!
În acei ani, şirul de clădiri de pe partea Surogatului era mai mic. Nu era construit blocul care are la parter cinematograful Timiş. Pe acel loc se afla un mic scuar, străbătut de câteva alei mărginite de modeste straturi de flori. Nici blocul cu magazinul alimentar, lângă vechiul edificiu al Telefoanelor - nu există.
Plimbarea pe Surogat se făcea între Palatul Loffler şi Camera de Comerţ.
Pe Corso ieşeau la promendă oamenii trecuţi de prima tinereţe. Printre ei, puteau fi văzuţi profesori, avocaţi, medici, actori...Pentru bărbaţi, era şi prilej de aflare a noutăţilor şi de...pus ţara la cale! Doamnele, în schimb, aveau ocazia să-şi etaleze rochiile, pălăriile, blănurile...
Surogatul era al elevilor (numai când şcoala le dădea voie!), al studenţilor, al ostaşilor (dacă aveau permisie!), al tinerilor care locuiau în diverse instituţii, magazine, întreprinderi. Nimeni, niciodată nu le-a impus Surogatul pentru plimbare, dar aici se simţeau ei în largul lor.
Lumea ieşea la plimbare pe Corso mai ales duminică şi în zilele de sărbătoare, când se terminau slujbele religioase în biserici. În celelalte zile ale săptămânii, pe vreme călduroasă, se ieşea după masă, când Corso (dar nu şi Surogat) era în umbră.
Seara, trotuarul Corsoului era luminat (în afara resticţiilor de camuflaj, obligatorii în anii războiului şi ridicate în 1945) nu numai de felinarele electrice ale străzii, ci şi de lustrele ce îşi revarsă razele prin geamurile mari ale lui Palace şi ale lui Lloyd. Iar când treceai pe lângă aceste localuri, auzul îţi era încâtat de valurile discrete ale muzicii orchestrelor celor două restaurante. (Se interpretau şlagăre cunoscute şi piese de dans; dar şi genul caffe-concert, cu canţonete şi arii din operete; nu lipseau nici romanţele şi nici cântecele populare).
În formaţia de la Lloyd cânta un excelent acordeonist, Schonberger (ulterior i s-a alăturat un altul, Hirschl, care apoi a plecat la Bucureşti, unde a devenit repede cunoscut). Armoniile ce le crea Schonberger, când îşi plimba degetele pe clape, erau ca o vrajă...
Orchestra de la Palace avea la pian un adevărat virtuoz al jazzului, Gaston Ursu (care, şi el, a fost furat prin anii 50 de Radiodifuziunea de la Bucureşti, formând acolo un admirabil cuplu cu un alt pianist renumit în muzica de jazz – Teodor Sibiceanu; programele lor, la două piane, prezentate la radio, au făcut adevărată epocă atunci).
Nu putem să nu amintim aici şi unele personaje pitoreşti ce puteau fi întâlnite pe Corso sau chiar în câte unul din restaurante.
Ziua, pe marginea trotuarului, se plimba încet un bărbat între două vârste, mai rotofel, cu mustăcioară, purtând pe braţul stâng...şireturi de pantofi! Era un mic negustor ambulant, care prin viu grai îşi făcea cunoscută marfa ce avea de vânzare:“Şireturi Maco vindem! Originale avem...! (Mako era, pe atunci, o marcă de produse textile mărunte: batiste, şireturi, panglici etc.).
Prin anii 60, vânzătorul de şireturi de pantofi încă mai putea fi văzut (şi auzit), cu acelaşi gen de marfă, pe trotuarul din prajma pieţii Iosefin.
Un personaj nelipsit de pe Corso din forfota de pe Corso, era un bătrânel uscăţiv, uşor adus de spate, purtând veşnic un fel de pardesiu-caftan, uzat. Vindea ziare şi reviste cu termen...depăşit! Într-o mână avea un teanc de publicaţii, iar în cealaltă ţinea câteva exemplare aranjate în formă de evantai, spre a fi prezentate clienţilor, pentru...alegere!
Pe bătrânel îl puteai vedea şi p e stradă, dar mai ales seara, la Lloyd, umblând-discret-printre mese. Clienţii localului ştiau ce marfă are; de aceea, îi dădeau câţiva bănuţi. Lăsându-i neatins evantaiul de gazete...
Ca şi astăzi, Corso a însemnat dintotdeauna nu numai promenadă şi ieşire la o „parolă”; este şi prilej de vizitare a magazinelor, fie doar pentru a vedea ce mărfuri noi s-au adus, fie chiar pentru cumpărături.
Anunţuri şi reclame (marea publicitate) din epocă, ne pot ajuta să aflăm (sau să ne reamintim) despre câteva firme comerciale de renume...
Va urma...
Nostalginii timişorene– album despre oraşul de altădată” (ediţia a III-a), este titlul volumui scris de publicistul Paul Răzvan (1928-1995), care a apărut la 16 ani de la moartea autorului. Articolele despre "Timişoara de altădată" au fost publicate de Paul Răzvan în revista "Timişoara Internaţional" până în ianuarie 1995. Cartea a fost finanţată şi editată de Consiliul Judeţean Timiş.
Citiţi şi:
EPISODUL 1 „Cel din urmă bastion”
EPISODUL 2. „Din viaţa Castelului”
EPISODUL 3 "Pe vremea tramvaiului cu cai"
EPISODUL 4 Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru
EPISODUL 5 Amintiri despre oraşul de altădată: Hoteluri şi localuri de lux din secolele XVIII-XIX-lea
EPISODUL 6 Cum mergeau oamenii la "mozi"
EPISODUL 7 Buteliile Shell-Gas şi Aragaz din actuala cofetărie Violeta
EPISODUL 8 Povestea uzinei de gaz din Timişoara, apărută în 1858
EPISODUL 9 Pe urmele unui celebru "fotoreporter" din Imperiul Austro-Ungar
EPISODUL 10 Timişoreanul care trimitea alimente în Germania, în schimbul unor acordeoane
Se încarcă comentariile...
