Măsurile antipoluare sunt doar praf în ochi | adevarul.ro

Măsurile antipoluare sunt doar praf în ochi

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Nivelul de poluare din Timişoara a atins cote alarmante, atrăgând atenţia Uniunii Europene. Din cauza prafului din aer, Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement pentru cinci zone din România printre care şi Timişoara.

În urmă cu o lună, Consiliul Local Timişoara a aprobat o hotărâre prin care poluarea cu praf să fie redusă. „Trebuie să lucrăm la cauze nu să îndepărtăm efectul poluării”, spunea atunci iniţiatorul proiectului, consilierul Traian Stoia.

Măsurile nu se resimt în rezultate concrete, iar praful din atmosferă se resimte în gâtul şi pe pantofii oricărui timişorean care circulă prin oraş. Aparatele de specialitate au măsurat exact gradul de poluare, iar asta a atras după sine declanşarea procedurii de infringement. „Primul pas este de atenţionare, după care statul membru are obligaţia să răspundă comisiei despre problemele semnalate”, a explicat şeful Agenţiei Regionale de Mediu Timişoara, Gabriela Lambrino.

Alţii sunt de vină

Dacă problemele nu se rezolvă în termenii impuşi de Comisia Europeană, declanşarea procedurii de infringement poate atrage după sine amenzi usturătoare, dar şi blocarea unor finanţări europene. În Timişoara s-au investit foarte mulţi bani pentru problemele de Mediu, dar rezultatele concrete nu se văd. De altfel, şeful Direcţiei de Mediu, Vasile Ciupa, susţine că avertizarea Comisiei Europene este adresată altora.
„Avertismentul este pentru Guvern, nu pentru primărie şi este vorba de aglomeraţia Timişoara, care cuprinde şi localităţile limitrofe”, a explicat Vasile Ciupa prin purtărorul de cuvânt al primăriei, Lăcrămioara Condea.

17 amenzi pentru poluare cu praf

Reprezentanţii primăriei spun că printre măsurile de reducere a poluării cu praf se numără monitorizarea spălării străzilor şi intensificarea controalelor pe şantiere. Comparativ cu numărul camioanelor din oraş, numărul amenzilor pentru poluare cu praf este nesemnificativ. În 2010, Poliţia Locală a dat 17 amenzi, de 1.000 de lei fiecare. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite