La Timişoara există şi refugiaţi fericiţi. Ambiţia unei familii de afgani de a începe viaţa de la zero
0
Este pentru al cincilea an când, la Timişoara, oraşul cu un renumit trecut multietnic, a avut loc un festival unic în România: Timişoara Refugee Art Festival (TRAF), un eveniment care creează o punte între comunitatea locală şi migranţi. Aici am avut ocazia să-i cunoaştem pe fraţii Basim şi Fareshta Mujib, din Afganistan.
Cea de-a cincea ediţie a Timişoara Refugee Art Festival (TRAF), care a avut loc în perioada 18-20 iunie, a venit într-un context extrem de delicat pentru capitala Banatului. Poziţionarea geografică şi faptul că Ungaria şi Croaţia şi-au închis ermetic graniţele au făcut ca România să fie ultima opţiune pentru migranţi în căutarea refugiului. Ca atare, Timişoara s-a transformat într-un hot spot pentru aceştia, cei mai mulţi din Afganistan, care vor să ajungă în Occident în căutarea unei vieţi mai bune – peste 3.000 de cereri de azil în Timişoara au fost depuse în ultimele luni.
FRUMUSEŢEA MULTICULTURALITĂŢII
Cum era de aşteptat, timişorenii s-au împărţit în două tabere: pe de o parte, cei care i-au sprijinit pe străinii veniţi în Banat, pe de cealaltă, cei iritaţi de prezenţa migranţilor pe străzile oraşului. În acest context, Festivalul Refugiaţilor a venit ca un liant între comunitatea locală şi refugiaţii din Timişoara. Organizatorii festivalului au subliniat de la început că este important să se vorbească despre refugiaţi şi, mai ales, este necesară cunoaşterea şi acceptarea reciprocă.
„Festivalul Refugiaţilor este o iniţiativă unică în toată Europa de Est, un festival cu şi despre refugiaţi, o populaţie care nu este foarte mare în România, dar care are nevoie de atenţia noastră. Toţi am învăţat să fim mai vizibili şi cu o interacţiune mai bună între noi. Despre asta este vorba: a aduce refugiaţi şi migranţi alături de comunitatea locală, ca oamenii să se cunoască. Şi totul să se facă cu ajutorul artei – printr-un atelier de gătit, prin proiecţia unui film sau al unui concert, oamenii să se cunoască. Asta e frumuseţea multiculturalităţii: că suntem deschişi spre oameni diferiţi. Iată, de exemplu, prin mâncare ne putem înţelege şi putem găsi lucruri care ne plac unii la alţii. Timişoara este un oraş primitor, dovadă că sute de timişoreni au gătit, au ajutat, au donat în ultimul an“, a spus Flavius Ilioni Loga, organizatorul festivalului TRAF.
Flavius Ilioni Loga, organizatorul festivalului TRAF de la Timişoara
ŞI-AU PĂRĂSIT ŢARA DIN CAUZA RĂZBOIULUI
Timişoara Refugee Art Festival a însemnat muzică, artă, film, picnic intercultural şi mâncare. S-a gătit arăbeşte – ca în Afganistan, Siria şi Irak.
Într-una dintre locaţiile festivalului, la Centrul cultural FABER, s-a preparat mâncare afgană. Responsabili de bucătărie au fost cei din familia Basim, care locuieşte de aproape şapte ani în Timişoara. Fraţii Mujib şi Fareshta sunt însă reprezentanţii noii generaţii de refugiaţi afgani care s-au integrat cu succes în societatea timişoreană. Au luat viaţa de la zero – au învăţat limba română, au studiat aici, au lucrat şi s-au implicat în activităţi de voluntariat.
Basim Mujib are 19 ani şi e în clasa a noua la Şcoala profesională Electromotor. El povesteşte că a venit în România la bunicii lui, prima generaţie de migranţi. „Am venit în România pentru că aici erau deja bunicii mei, de aproape 15 ani. Am venit împreună cu familia. Am avut invitaţie, aşa că am venit legal. Am plecat din Afganistan pentru că era război şi nu eram în siguranţă. Primul an a fost foarte greu – eram mic, nu vorbeam nici engleză, nici română. Pentru mine au fost trei ani grei, dar pentru părinţi încă e greu, pentru că ei nu vorbesc bine limba română. Eu deja mi-am găsit echipă aici şi mi-am făcut foarte mulţi prieteni. Mă simt ca la mine în ţară“, a declarat Basim Mujib, voluntar la Asociaţia Logs, care sprijină migranţii care ajung în Timişoara, şi se implică în organizarea festivalului TRAF. Este de mare ajutor, mai ales că majoritatea migranţilor care ajung aici sunt chiar din Afganistan.
Basim Mujib este voluntar la festivalul refugiaţilor
„Sunt aici ca să ajut oamenii. Cam 70 la sută din migranţii care vin în România sunt din Afganistan. Vorbesc mult cu ei. Majoritatea sunt minori, sunt copii şi vor să ajungă undeva în Germania sau Austria, să primească azil, iar apoi să-şi cheme familia. Ar vrea să rămână şi în România, dar aici, din zece persoane doar una singură primeşte statutul de refugiat. Aşa că trebuie să plece în altă ţară“, a mai spus Basim Mujib.
VENITĂ DIN CEL MAI FRUMOS ORAŞ AFGAN
Fareshta are 24 de ani şi este beneficiara primei burse de studii oferite de UNHCR România (Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi). Ea a obţinut ajutor financiar când era în ultimul an la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
„Noi suntem din oraşul Herat, aflat nu departe de graniţa cu Iranul. Eu spun că Herat e cel mai frumos oraş din Afganistan. Este un oraş cultural, seamănă din acest punct de vedere cu Timişoara. Când am venit prima dată aici, m-am simţit ca acasă. Sunt şi mulţi studenţi în ambele oraşe. Dar acolo nu eram în siguranţă, niciodată nu ştii unde o să explodeze o bombă. Nu ştii dacă o să mai ajungi acasă. Pot pune o bombă lângă o şcoală, lângă o moschee sau lângă un magazin. Acum o săptămână a explodat o bombă într-o şcoală şi au murit 100 de elevi“, a povestit Fareshta Mujir.
Fareshta alături de tatăl ei Basir şi de Flavius Ilioni Loga
„AM FOST ŞI MAMĂ, ŞI TATĂ PENTRU FAMILIE“
Fareshta Mujib era ca o mamă pentru fraţii săi mai mici, dar de fapt a trebuit să poarte de grijă întregii familii.
„Am venit la Timişoara cu părinţii şi cu fraţii mei – am doi fraţi şi o soră. A fost greu pentru mine, am fost prima care a început să lucreze şi să întreţină familia. Am schimbat multe locuri de muncă: am fost vânzătoare într-un magazin de încălţăminte şi într-un magazin de haine second hand, am lucrat la restaurante de tip fast food şi la o patiserie – le-am făcut pe toate. A fost o perioadă când am lucrat şi 16 ore pe zi. Nu m-am ferit de muncă, dar nici nu aveam de ales. Încă nu împlinisem 17 ani când am ajuns aici. Eram şi mamă, şi tată pentru familia mea – mergeam la serviciu, găteam şi făceam curăţenie; făceam orice ca să-i ajut”, a mai povestit Fareshta. Timp de şase luni, Fareshta a împărţit cu familia un apartament oferit de AIDROM (Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România) până când au reuşit să închirieze un loc al lor. „Oamenii nu voiau să ne închirieze. Eram prea mulţi şi eram afgani. Am văzut peste 100 de apartamente şi tot de 100 de ori am fost refuzaţi”, îşi aduce aminte tânăra.
Fareshta şi Mujib, doi afgani fericiţi la Timişoara
Visul ei dintotdeauna a fost să meargă la facultate. A intrat la Matematică-Informatică cu media 9,60, aşadar cu bursă, dar după un semestru a fost nevoită să renunţe. „Trebuia să lucrez pentru familie. Pentru mâncare, pentru chirie“, a adăugat Fareshta.
PRIMA BURSĂ DE LA UNHCR
Ulterior, viaţa a devenit mai blândă cu ea. Iubitul din Herat a urmat-o la Timişoara, în 2018, atunci când cei doi s-au şi căsătorit. „În cele din urmă, după un an, am mers din nou la facultate, dar de data asta aveam de plătit taxă. Primii doi ani mi-am plătit singură şcoala – 3.000 de lei pe an –, iar în ultimul an de facultate am primit un ajutor de la UNHCR. Am terminat anul acesta, încă nu sunt licenţiată, am de dat examen în septembrie“, a mai povestit Fareshta.
Fareshta şi soţul ei
Şi ea este voluntară la Logs, unde intră zilnic în contact cu afganii care ajung în Timişoara. „Acum sunt foarte fericită. Nu mă plâng pentru că am trecut prin atâtea. Sunt foarte puternică şi cred că orice problemă se poate rezolva. Îmi doresc să fac multe lucruri pentru femeile din Afganistan, pentru copiii din Afganistan. Ştiu că mulţi dintre cei care ajung aici nu au bani pentru mâncare sau chirie, ce să mai vorbim de facultate... Vreau să ajut oamenii. Ştiu de la ce fug ei şi ştiu şi ce probleme o să aibă aici“, a mai spus tânăra.
KABULI PALAW, SPECIALITATE AFGANĂ
Gătitul este un veritabil cult în Afganistan: toţi membrii familiei trebuie să se priceapă. Aşa se face că, la Timişoara Refugee Art Festival, familia Mujid a preparat o specialitate afgană: kabuli palaw.
„La noi, atât femeile, cât şi bărbaţii trebuie să ştie ce e de făcut în casă. Eu am învăţat de la tata să gătesc. Aici am pregătit kabuli palaw: orez cu morcovi şi stafide, plus kebab de pui. Am pus lângă şi o salată de cartofi cu sos cu ceapă şi usturoi“, a prezentat, entuziasmată, Fareshta, specialitatea culinară din ţara ei natală.
„Trauma înseamnă durere, suferinţă“
La picnicul intercultural de la Muzeul Satului Bănăţean a fost prezent şi un psiholog, care se ocupă de consilierea migranţilor şi refugiaţilor. „Provocările şi dificultăţile cu care se confruntă persoanele care pleacă din ţara de origine într-o altă ţară străină sunt legate de lucrurile pe care le găsesc aici – e diferit de ceea ce au lăsat în ţara lor. Le este dor de ceea ce au lăsat în urmă – în sine, călătoria pe care o parcurg este foarte grea. Integrarea într-o nouă ţară, într-o nouă civilizaţie presupune un efort foarte mare – sunt nevoiţi să înveţe o nouă limbă, să cunoască oameni noi, cumva, să se flexibilizeze într-o altă dimensiune. Trauma înseamnă durere, suferinţă, nu contează vârsta“, a declarat Simona Loga, de la Asociaţia Logs.
Vă mai recomandăm:
Festival cu şi despre refugiaţi şi migranţi, la Timişoara. Iniţiativă unică în Europa de Est. Cum devine mâncarea un liant între comunităţi FOTO
Se încarcă comentariile...
