Ioan Davidoni reinventează lumea din jur

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu 125 de brevete pentru invenţii şi o medalie naţională pentru merit, timişoreanul este unul dintre cei mai renumiţi inventatori din România.

Mii de idei corelate care au dat naştere unor inovaţii recunoscute şi medaliate pe plan internaţional, reuşite după reuşite şi aprecieri la târguri de inventică din Geneva, Bruxelles, Zagerb, Budapesta, Bucureşti sau Iaşi, toate l-au plasat pe Ioan Davidoni în topul inventatorilor români.
„În spate stă o viaţă de trudă şi căutare, informare şi pasiune. În rest, fac ce îmi propun în doar câteva ore. În clipa în care a apărut firul roşu o fac, pentru că nu am linişte dacă nu o să termin“, a mărturisit timişoreanul.

Muncă de-o viaţă

Talentul şi pasiunea pentru a crea lucruri noi au fost evidente încă din copilăria timişoreanului, atunci când acesta a făcut un tranzistor pentru a realiza o temă de şcoală. De meserie metrolog, Ioan Davidoni a muncit peste 30 de ani, în paralel, la invenţiile lui şi orice ocazie care apărea a folosit-o pentru a mai gândi ceva nou. „Am prins drag să ofer omenirii ceea ce fac”, a spus inventatorul. Tocmai de aceea, Ioan Davidoni a făcut toate sacrificiile necesare pentru a-şi vedea ideile puse în practică şi a investit tot ce avea în pasiunea sa şi în invenţiile sale. Cu datorii uriaşe la bănci şi un apartament închiriat în care locuieşte, Ioan Davidoni nu renunţă la lucrările pe care le are. Ca inventator trebuie să ai mult curaj şi forţă”, a spus inovatorul. Timişoreanul este cunoscut pentru invenţii care au fost considerate revelatoare pe piaţa internaţională şi care aduc profit uriaş companiilor care au crezut în ele. Apreciat pentru munca lui, Ioan Davidoni a fost angajat de Universitatea Politehnica din Timişoara ca cercetător.

Invenţii medaliate

Printre cele mai renumite invenţii ale timişoreanului sunt sutienul-vibrator sau îngrăşământul magnetic. „Acesta acţionează pe câmpul energetic al plantei”, a explicat Ioan Davidoni. Nici ecranul antiradiaţie, care se aplică pe calculatorul sau telefonul mobil pentru protecţie, branţul antistres sau masca magnetică nu au rămas în umbră. Acestea sunt produse cu succes peste hotare. O invenţie la care Ioan Davidoni ţine foarte mult este amplificatorul cuantic. Conform unor teste realizate pe maşini, prin montarea a patru module pe motorul autoturismului, consumul de combustibil poate fi redus cu 20 la sută. Un set de module costă 400 de lei şi investiţia este recuperată la aproximativ 2.000 de kilometri.

Întrebări şi răspunsuri
Ce aţi simţit când aţi văzut că invenţiile dumneavoastră au succes dincolo?
Am suferit mult când am văzut că ideile mele sunt puse în practică de alţii. Un călugăr mi-a spus: „Să vă fure lumea toate invenţiile, truda dumneavoastră e contorizată la Dumnezeu“. Multe le-am dat şi pentru a le face mai populare, altele doar pentru a face bine.

De ce pot profita alţii de pe urma invenţiilor dumneavoastră?
Nu putem să plătim o taxă de protecţie internaţională care ajunge până la 5.000 de euro. O brevetare completă costă aproape 200.000 de euro, adică o sumă uriaşă.

Ce-i place
„Îmi plac biografiile marilor oameni ca Tesla, Edison, Leonardo Da Vinci, ale celor care s-au luptat cu aceleaşi greutăţi ca mine, cu reticenţa omului neinformat şi ingnorant. Îmi plac pelerinajele la mănăstiri şi să stau de vorbă cu călugări desăvârşiţi. Îmi mai place să caut permanent lucruri cu care aş putea participa la progresul universal, lucruri care să aibă rădăcina în ţară“.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii care stau cu mine la o cafea, mă susţin, rămân uimiţi şi la jumătate de oră mă critică, oameni falşi, oameni periculoşi care frânează progresul universal şi naţional. Nu-mi plac oamenii care nu sunt informaţi“.

Profil
Născut. 27.01.1949, Fărăşeşti, Timiş 
Studii. Liceul Brediceanu, Lugoj, stagii de specializare la Bucureşti şi Sighişoara 
Experienţă. Peste 900 de invenţii şi inovaţii
Familie. Căsătorit, are un copil

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite