INTERVIU Gărâna Jazz Festival 2017, pe ultima turnantă. „Nu există muzicieni de rangul doi. E o ediţie de mari vedete“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei zile fantastice la JazzTM, iubitorii acestui gen muzical vor avea parte de un nou regal jazzistic. Peste câteva zile începe Gărâna Jazz Festival 2017.

Dumunică seara, după ultimele acorduri ale lui Monty Alexander, s-a încheiat festivalul JazzTM (de la Timişoara), însă iubitorii de jazz nu au motive să fie trişti. În acestă săptămână pot continua petrecerea. La munte, la Gărâna (judeţul Caraş-Severin). Acolo unde va avea loc cea de a 21 ediţie a festivalului de jazz. Pregătirile sunt în toi pentru festivalul din Munţii Banatului – una dintre cele mai pitoreşti festivaluri de jazz din Europa. Vor fi patru zile de concerte, 18 formaţii, 11 trupe de peste hotare. Am purtat o discuţie cu Marius Giura, directorul festivalului, despre ce ne oferă Gărâna Jazz 2017, care va începe joi, 6 iulie. 

Nici bine nu s-a încheiat JazzTM şi începe un nou mare eveniment de jazz, Gărâna Jazz. Nu ar fi posibil ca cele două să meargă mână în mână pentru proiectul Capitala Culturală Europeană 2021, să se lege într-un mare festival bănăţean?

A fost o propunere de acest gen, pe care am făcut-o de mult. Nu cred că e fezabilă acum, şi nu din cauza mea. Ştiţi cum a început acest festival de la Timişoara... Dar după aceea, au fost discuţii legate de perioade, de neîncălecare a celor două evenimente, atunci eu am propus treaba asta. Dar nu am avut niciun ecou şi nici nu mă aşteptam să fie altfel. Bineînţeles că ar fi benefic pentru locuitorii acestei zone un festival de jazz bănăţean. Mi-e greu să spun dacă se va alege ceva. 

În ceea ce priveşte genurile şi stiluri abordate, care e diferenţa dintre cele două festivaluri, JazzTM şi Gărâna Jazz? Pentru că în mod evident nu seamănă.

Festivalul de la Gărâna este dedicat jazz-ului contemporan, în care nu regăsiţi elemente de swing sau de standard. Poate că funky nu e chiar aşa deplasat, au mai fost grupuri care au cântat funk şi la Gărâna. Gărâna Jazz e tributar în principal jazz-ului european. Din America, dacă urmăriţi evoluţia lucrurilor, au venit doar mari vedete, oameni care au confirmat, care au reuşit să depăşească punctul critic în care se găseşte jazz-ul american. El a pierdut mult din poziţia de lider şi de inventator al acestui gen muzical. Europa nu a stat pe loc, încet dar sigur noutăţile vin din Europa.  La Gărâna se cântă jazz contemporan cu influenţe europene, în special nordice. Cam asta ar fi o definire în câteva cuvinte a jazz-ului promovat la Gărâna. Dar pot să spun că şi concertele la care am fost la JazzTM, au fost deosebite, au fost concerte cu artişti foarte scumpi, care confirmă pe orice scenă din lume. Anul acesta am ajuns doar la Chick Corea, mi-a plăcut. Nu se poate să nu-ţi placă Chick Corea. În rest, nu am mai avut timp. Cât de unitar este stilul de la Timişoara, nu pot să spun, pentru că nu am participat la multe din concerte. 

image

La finalul anului trecut, scena din Poiana Lupului a fost mistuită de un incendiu. Ştiu că aţi fost sceptic în privinţa construcţiei unei noi scene. S-au rezolvat problemele?
 

Se munceşte de zori la finisaje. Scena va fi gata. Am şi fost acolo în urmă cu câteva zile, cu echipa de sunet, să vedem ce se întâmplă. Se pare că totul va fi OK. Scena e clădită, nu a rămas decât să se facă finisajele, să se pună podeaua şi să se facă conexiunile electrice şi electronice necesare. 

Ce variante erau dacă nu ar fi fost gata noua scenă?
 

Aduceam o scenă mobilă. Tot acolo s-ar fi ţinut festivalul. În momentul de faţă acesta este locul. Lumea e obişnuită, pe lângă scenă există toate dotările, e greu să-l muţi de acolo. Plus că nu au ars toate lucrurile, mai erau generatoare, alte instalaţii subterane, la care focul nu a ajuns. Nu am luat-o complet de la zero.
 

Festivalul stă să înceapă. Cum arată Gărâna Jazz 2017?
 

Eu sunt foarte mulţumit de line-up-ul realizat, foarte compact şi foarte valoros. Nu există muzicieni de rangul doi. E o ediţie de mari vedete. E un festival care revine la formatul vechi, cu patru zile de concerte, patru concerte pe zi, plus cele de la biserica din Văliug. Ca element de noutate, vor fi proiecţii de filme, seara, de joi până sâmbătă, oferite de Institutul Francez. Vor fi lansări de carte, de CD-uri, va fi prezent şi teatrul Aoleu cu mari surprize. 

image

   

Haideţi să vorbim un pic despre trupele care vor fi pe scenă? Ce vom avea în prima zi?

Festivalul va fi deschis de formaţia suedeză Tonbrucket, unde lider este Dan Berglund, celebrul bastist al fenomenalului grup Esbjorn Svenson, care la vremea când funcţiona era numărul 1 mondial. Apoi, va fi Wolfgang Muthspiel Quintet, la pian va putea fi revăzut pianistul Gwilym Simcock, care a cântat anul trecut la Timişoara. Vine la rând trio-ul nostru Sebastian Spanache, care în urmă cu un an de zile a cucerit titlul de cel mai bun grup de jazz din România, au câştigat şi titlul pentru cel mai bun disc scos din România. A fost o premieră. Niciodată o trupă de jazz nu a câştigat acest titlu. Am încredere mare în ei. Ei au confirmat deja şi pe marile scene ale Europei. Seara va fi încheiată de un muzician pe care mi-l doresc de mult în festival. Este un chitarist american, David Torn, de mare valoare. Este adeptul unui jazz de atmosferă, el face şi muzică de film. A cântat cu foarte multă lume bună şi era scump de vedere în Europa. L-am vânat de mult timp. 

Să trecem la ziua de vineri...

A doua zi, în deschidere va concerta Melt Trio din Germania, după care vine proiectul Ha Noi Duo. E o premieră pentru România. Vor fi sonorităţi asiatice şi în mod special vietnameze. Chitaristul Nguyen Le a mai fost la Gărâna, în urmă cu mai mulţi ani, într-un alt proiect. În sfârşit, după mulţi ani de tatonări, vine şi cel mai bun grup din Serbia. Vasil Hadzimanov este un muzician foarte respectat în ţara vecină, unde este considerat liderul celui mai valoros grup al lor. Un muzician care a cântat mulţi ani în America şi Anglia, am certitudina că va fi o încântare pentru cei care îl vor asculta. Seara se va termina cu un grup timişorean, care debutează la Gărâna. Este vorba de Thy Veils, condus de Daniel Dorobanţu, în care segmentul video şi efectele speciale de lumină vor surprinde publicul de la Gărâna. Vor fi surprize mari. 

Ziua de sâmbătă este de obicei cea mai tare din festival. Se continuă tradiţia?


Va fi o zi cu totul specială. Seara va fi deschisă de fantasticul Omar Sosa –unul din marii muzicieni ai lumii în momentul de faţă - şi grupul Guarteto Afrocubano. E o combinaţie de jazz, jazz-rock, tradiţii africane, tradiţii cubaneze. Al doilea nume al serii este un grup din Norvegia, Hakon Kornstad Quartet, după numele liderului, care este un muzician special. Este în egală măsură saxofonist de mare valoare dar şi un tenor de muzică clasică de mare talent. Va fi o premieră pe scenele româneşti. O imbinare de jazz şi muzică de operă, extrem de interesant şi plăcut la audiţie. Urmează un legendar muzician din America. Un chitarist care a mai fost la Gărâna, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Se numeşte Bill Friesell. Pentru mulţi cunoscători este considerat cel mai suav şi melodios chitarist de jazz din ultimii 20-30 de ani. Ultimul nume al serii este Marius Preda Quartet din Olanda.

image

Să vedem ce avem şi în ultima zi, duminică...
 

Duminică vor fi trei concerte interesante. Seara va fi deschisă de Bobo Stenson Trio, un grup suedez. Bobo Stenson este un nume de legendă al jazz-ului din Europa. Jan Garbarek a debutat în grupul acestui pianist de excepţie. Este un compozitor deosebit. Îi place să cânte în aer liber. A susţinut un concert şi în mijlocul unei păduri. E un concert pe care eu personal îl aştept foarte mult. E un muzician rar văzut în Europa de Est. Următorul nume este foarte important. E un tandem de trompetişti de mare clasă, între cei mai buni din lume: Enrico Rava şi Tomasz Stanko, care împreună cu alţi trei muzicieni celebri, vor onora scena de la Gărâna printr-un concert dedicat aniversării lui Tomasz Stanko, care a împlinit 75 de ani. Este cel mai important reprezentant al şcolii poloneze de jazz. La final rămâne cel mai important nume al festivalului: John Scofield  - dublu laureat Gremmy în acest an. Unul dintre cei mai mari chitarişti de jazz din istorie. Vine cu un proiect nostalgic. Se va cânta un funk foarte rapid şi dinamic care îi aduc aminte de începuturile sale. Bateristul grupului este Dennis Chambers, unul din cei mai mari baterişti pe care l-a dat jazz-ul vreodată. Cam asta se va întâmpla la Gărâna.
 

Şi în acest an vor fi concerte în biserica romano-catolică din Văliug. Ce surprize aţi pregătit?

Vineri dimineaţă va fi un recital al lui Raul Kusac. Sâmbătă, tot de la ora 11.00, la biserică, vom avea o cântăreaţă care revine la Gărâna după 20 de ani. A cântat exact la prima ediţie. Numele ei este Marta Hristea –una din cele mai interesante voci care au apărut la noi după Aura Urziceanu şi Anca Parghel. Ea trăieşte în Anglia. Va cânta în duet cu Mircea Tiberian. În ultima zi, va fi unul din grupurile tinere de succes, Arcuş Trio.

image

Cum staţi cu locurile de cazare în acest an? 

Locuri în pensiuni şi hoteluri nu prea mai sunt. Cel puţin nu în cele pe care le ştiu eu. Dar cu siguranţă soluţii se pot găsi la sătenii din Brebu, Văliug, unii chiar la Cuptoare. Unii fac naveta de la Reşiţa sau Timişoara. Alţii stau cu cortul. 

Citiţi şi:

Incendiul devastator din 2016 nu a pus punct festivalului de jazz de la Gărâna. Scena e mai frumoasă decât au sperat, mai solidă decât îşi imaginau FOTO
 

FOTO Pemii, strămoşii „imperiului“ de la Gărâna. „Dacă voiam ca nemţii din clasă să nu ne înţeleagă, vorbeam pemeşte“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite