Imigrant în Timişoara: cardiologul pasionat de cricket
0
Medicul Hanna Babar a plecat dintr-o zonă conflictuală a Indiei şi s-a stabilit la Timişoara, oraş de care este foarte încântat.
A părăsit regiunea Kashmir, o zonă din nordul Indiei mereu măcinată de conflictele cu Pakistanul, la vârsta majoratului, în urma unei întâmplări.
„Luptele constante au contat enorm în alegerea de a părăsi ţara. Am ajuns în Timişoara din întâmplare. Citeam un ziar în holul unui hotel la care eram cazat şi acolo era un anunţ despre nou înfiinţata secţie de limba engleză de la medicină. Curând, eram unul dintre studenţii acesteia“, şi-a amintit Hanna Babar.
Un străin implicat
Când s-a stabilit în oraşul de pe Bega era un tânăr de 18 ani, singur, într-o societate complet nouă. Medicul spune, însă, că din prima a fost marcat de ospitalitatea şi calitatea unor români care l-au ajutat complet dezinteresaţi.
„De exemplu, în trenul Bucureşti-Timişoara m-am întâlnit cu o persoană care a devenit între timp cel mai bun prieten al familiei mele. M-a luat la el acasă, fără să ştie cine sunt şi ce vreau. Am locuit acolo timp de 15 zile“, a spus cardiologul indian. După ce a terminat facultatea, a ales să rămână în România.
„Le sunt dator românilor pentru posibilităţile pe care mi le-au oferit. Sunt în an terminal de specializare în cardiologie, meserie pe care o voi continua aici. Lucrez pe proiecte europene dedicate imigranţilor şi refugiaţilor, am reprezentat România în Germania şi Austria la manifestări privind toleranţa, sunt mediator intercultural şi am organizat primul festival dedicat Zilelor Indiei la Timişoara“, a adăugat Babar. Medicul este şi un mare pasionat de cricket, sport pe care îl promovează în şcolile timişorene.
Nu găsesc locuri de muncă
Potrivit cardiologului indian, Timişoara este un oraş destul de tolerant cu imigranţii, localnicii fiind obişnuiţi, datorită unei particularităţi istorice, să convieţuiască într-o societate multietnică de-a lungul mai multor sute de ani. „Marea problemă este faptul că străinii nu prea îşi găsesc de muncă. De vină sunt în mare parte angajatorii, care nu ştiu drepturile imigranţilor. Ei nu sunt informaţi, nu fac niciun efort în acest sens şi preferă să refuze CV-urile pe care le depun, spre exemplu, pakistanezii sau indienii“, a declarat medicul Hanna Babar.