Hoţi prinşi de poliţie după ce au lăsat mai multe maşini fără radiatoare
0Oamenii legii au tot mai multe probleme în stoparea furturilor de maşini, respectiv de piese de la maşini. De anul trecut, statisticile arată că tot mai mulţi hoţi au ajuns să fure la comandă doar anumite lucruri din maşini. De data aceasta a fost vorba de radiatoare.
In timp ce patrulau pe străzi , poliţiştii lugojeni au dat peste doi hoţi care tocmai se întorceau de la furat. pe Gyorgy K. S., de 27 ani, din Coşteiu şi Ioan P., de 42 ani, din comuna Bethausen, care aveau asupra lor patru radiatoare de răcire. În urma verificărilor efectuate a rezultat că cele patru radiatoare au fost sustrase de pe mai multe autovehicule aflate pe un teren viran din afara municipiului Lugoj. Terenul aparţinea unei familii din localitate care avea depozitate mai multe maşini şi utilaje agricole.
"In cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Continuăm cercetările în acest caz în vederea documentării întregii activităţi infracţionale", a spus Emil Andrei, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş.
Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!























































