Guitar Meeting ajunge la Timișoara. Peste 350 de chitariști din toată țara vor cânta în sincron în Piața Libertății

0
Publicat:

Peste 350 de chitariști din întreaga țară vor fi prezenți la Timișoara, în cadrul festivalului Timișoara Guitar Meeting, care va avea loc în perioada 6-8 octombrie. Capitala Europeană a Culturii va găzdui și spectaculosul Concert manifest, din Piața Libertății.

Chitariștii își dau întâlnire la Timișoara FOTO Guitar Meeting
Chitariștii își dau întâlnire la Timișoara FOTO Guitar Meeting

Concertul Manifest va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 17.00, în Piața Libertății, unde sunt așteptați peste 350 de chitariști din 15 orașe.

Aceștia vor cânta un playlist ce cuprinde 16 superhituri folk-rock, iar de pe scenă vor fi acompaniați de trupele invitate: Vița de Vie, Bosquito, Implant pentru Refuz, Trooper, Antract și alți șapte artiști. Vița de Vie vor cânta la unison „Praf de stele” și „Liber”. Băieții de la Bosquito aduc în premieră „Două mâini” și „Omul perete”. Coiotu și Balaurul de la Trooper se alătură cu „Destin” și „Trec anii (Zi după zi)”.

Antract acompaniază chitariștii pe melodiile „Trebuie să crezi” și „Iubirea”. Va fi celebrată astfel multiculturalitatea prin piesele selectate în limbile: română, engleză, maghiară și sârbă.

Young Revolution- conferință și concerte

Pe lângă acesta, vor ava o serie de alte concerte.

Concertele Young Revolution vor începe vineri în Piața Libertății unde vor continua și sâmbătă, după care se vor muta duminică în Cazarma U. Participă trupele: Cocodile Paradox, Revolter, Ribozom, Latebloom (Serbia), Fifth Piece (Serbia), Yewo (Ungaria) și Dincolo de ziduri.

Sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 12.00, la Cazarma U va avea loc conferința „Indiero On Tour - Young Revolution Edition”, unde profesioniști în domeniu vor prezenta informații despre exploatarea în online (YouTube/Spotify) a operelor muzicale, promovare în social media, platforme utile, studii de caz, surse de venituri în industria muzicală etc. Intrarea este liberă.

Chitariștii își dau întâlnire la Timișoara FOTO Guitar Meeting
Chitariștii își dau întâlnire la Timișoara FOTO Guitar Meeting

Masterclassuri și evenimente pentru copii

Timișoara Guitar Meeting invită și copiii să ia parte la o călătorie muzicală, vineri, 6 octombrie, în Piața Libertății. „Ora de rock” se va desfășura între 12.00 și 13.00, și îi învață pe copii despre cele mai spectaculoase și relevante trupe și piese care au marcat istoria rockului.

Sâmbătă, între 14.00 - 15.30 se va desfășura un Masterclass de chitara electrica susținut de Balaurul de la Trooper. În aceeași zi, dar de la ora 20.00, va avea loc Show Street Dance - "Liceenii Rock&Roll".

Chitariștii își dau întâlnire la Timișoara FOTO Guitar Meeting
Chitariștii își dau întâlnire la Timișoara FOTO Guitar Meeting

Fiecare seara de festival se va încheia cu câte un concert al trupelor invitate. Vineri, de la ora 20.00, în Piața Libertății va cânta Bosquito. Sâmbătă, de la ora 19.00, Coiotu' și Balauru' de la Trooper Romania au pregătit un concert acustic, după care va urma Vița de Vie, de la ora 21.30, într-un concert de zile mari. Iar duminică, 8 octombrie, de la ora 19.45, Implant pentru Refuz cântă acasă, la Timișoara, oraș în care s-a fondat în anul 1995. Concertul va avea loc la Cazarma U.

Chitariștii își dau întâlnire la Timișoara FOTO Guitar Meeting
Chitariștii își dau întâlnire la Timișoara FOTO Guitar Meeting

Accesul este liber la toate eveniemntele, dar în semn de susținere a programului Pune Mâna pe Chitară poți achiziționa un bilet de public-susținător.

Timisoara Guitar Meeting este un eveniment din cadrul proiectului „Timisoara Guitar Firndly City”, organizat de Asociația Culturală Play . Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite