Gara de Nord din Timişoara, locul unde doreşti să petreci cât mai puţin timp, va fi refăcută cu 1,3 milioane de euro
0
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a decis finanţarea în regim de urgenţă a reparaţiilor, din bani de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Principala poarta de intrare în Timişoara, Gara de Nord, este unul din cele mai urât mirositoare locuri din capitala Banatului. Gara timişoreană seamănă mai de grabă cu o gară dintr-o ţară africană, nicidecum a unui oraş european.
Urâtă, învechită, degradată, murdară, împuţită, plină de vagabonzi, este locul unde îţi doreşti să petreci cât mai puţin timp.
Ani de zile s-a încercat reabilitarea gării, însă cei de la Primăria Timişoara nu puteau mişca niciun deget deoarece acesasta nu le aparaţinea. Iar CFR, o companie falimentară, numai bani de investiţii nu avea.
Lucrurile par să sechimbe aproape miraculos. Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, un apropiat al lui Nicolae Robu, a promis sprijin financiar dacă liberalul va ieşi primar. Şi iată că se dovedeşte de cuvânt. Silaghi a decis finanarea în regim de urgenţă a reparaţiilor, alocând suma de 1,3 milioane de euro, din fonduri de la BERD.
“Am fost săptămâna trecută la Bucureşti, la întâlnirea primarilor de municipii USL cu Guvernul României. Am solicitat fonduri guvernamentale pentru trei proiecte: Pentru reabilitarea Gării de Nord, reabilitarea termică a 50 de blocuri şi bazinul de înot olimpic. Ca urmare a discuţiilor, Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, a decis finanţarea în regim de urgenţă, din surse BERD, cu 1.300.000 euro a reabilitării Gării de Nord”, a transmis Nicolae Robu, de la Berlin, unde se află la cea mai mare expoziţie de tramvaie din lume.
În urmă cu aproape un deceniu a existat un proiect de reablitare, dar lucrările au fost stopate după neînţelegerile cu constructorul. Au urmat ani de zile de procese. Conform proiectului firmei israeliene Poldmir Construction, urmau să se refacă toaletele, interiorul şi exteriorul gării, să faciliteze acces cu scară rulantă, lift, să monteze centrală termică şi instalaţii electrice noi, şi să amenajeze o parcare modernă.























































