GALERIE FOTO Autostrada ungurească versus autostrada românească. Vezi ultimele imagini de pe Szeged-Mako şi Timişoara-Arad!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la autostrada Arad-Timişoara sunt aproape finalizate, după trei ani de şantier. Autostrada Szeged-Mako, construită de unguri până la graniţa cu România, este deja circulabilă, fiind terminată într-un timp mult mai scurt.

Pe ultima sută de metri, constructorii de pe autostrada Arad-Timişoara trag tare pentru a deschide circulaţia la 15 decembrie. O comparaţie dintre autostrada Arad-Timişoara şi Szeged-Mako arată însă modul în care se fac lucrările la noi. Şantierul pe autostradă ar fi trebuit să se deschidă în ianuarie 2009. Acest lucru s-a întâmplat abia în iulie, dar şi atunci, constructorii s-au făcut mai mult că lucrează, invocându-se lucrările de arheologie care trebuie făcute. În ultimul an, kilometri de pe autostradă s-au construit în ritm de basm. Spre exemplu, în vara anului trecut, la doi ani de la începerea proiectului, stadiul lucrărilor era de 29 la sută. În doar un an, autostrada a ajuns la un stadiu de finalizare de 75 la sută, ca acum să fie finalizată în proporţie de peste 90 la sută.





Deloc de ignorat este şi costul construirii celor 32 de kilometri, valoarea proiectului fiind de 483 de milioane de lei (aproximativ 107.000.000 de euro), dintre care 267 de milioane de lei au fost plătite de CNADNR. Nu trebuie ignorat nici faptul că autostrada Arad-Timişoara s-a realizat în camp deschis, fără provocări inginereşti spectaculoase.

Ungurii ne dau lecţii



Cu o reţea de autostrăzi extrem de bine pusă la punct, ungurii ne-au dat o lecţie. În timp ce românii se gândeau cum să construiască autostrada care face legătura cu Europa, ungurii s-au apucat de treabă şi în doi ani au construit 31 de kilometric de autostradă între Szeged şi Mako, autostradă care a fost inaugurată cu o zi înainte de termen. „Perla” proiectului a fost podul peste Tisa, o lucrare foarte complexă în urma căreia a rezultat un pod de 600 de metri în care s-au investit 15 milioane de euro. 

Cum ne dau ungurii lecţii la construit autostrăzi: ei fac în doi ani ce planifică românii în cinci

image
image



HARTA: Ungurii au ajuns cu autostrada la graniţa României



CITEŞTE şi:

image
image

Poliţiştii români vânează astăzi şoferi în Ungaria într-o operaţiune fără precedent 

Timişoara: 155 de "şmecheri" români amendaţi pe autostradă în Ungaria

Şmecherii bănăţeni au „portiţe” la plata amenzilor în Ungaria

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite